A fost scandal mare, vineri seară, în Satul de Vacanță din Mamaia în urma unui control efectuat de inspectorii ANPC.
Comisarii ANPC au descoperit că unii comercianți găteau pe trotuar, iar alimentele erau ţinute la temperaturi ridicate, ceea ar fi putut pune în pericol sănătatea clienților.
Cei de la ANPC au fost înjurați, s-a aruncat în ei cu mâncare, iar spiritele s-au calmat abia după intervenția Poliției.
ANPC a descoperit că în acele unităţi se gătea pe trotuar, iar alimentele nu erau ţinute la temperatura potrivită.
Patronii chioşcurilor care vindeau mâncare încălcau și cele mai elementare norme de igienă.
Din opt tarabe verificate niciuna nu a fost găsită în regulă. Sosurile, care în mod normal ar fi trebuit ţinute la o temperatură cuprinsă între 0 şi 4 grade Celsius, erau ţinute în soare, pe tarabe, la o temperatură de 26 de grade Celsius.
“În Satul de Vacanţă a ieşit în această seară o întreagă revoluţie. Suntem deja la a patra acţiune de control din această vară, acţiune în cadrul căreia am arătat încă şi încă o dată, probabil de patru ori faptul că nu se poate găti ca la bâlci, nu se poate găti pe trotuar, nu putem pune doar un linoleum pe jos şi să ni se pară că acolo am amenajat o bucătărie. Spuneam inclusiv părinţilor care, din păcate, au hotărât că trebuie să cumpere mâncare copiilor, pentru că, culmea, nici noi nu gătim cu geamul închis, spuneau unele dintre mămici. Deci se poate găti clătita direct pe plită, direct pe trotuar, se poate păstra mâncarea la temperatura ambientală, cu toate că de cele mai multe ori carnea şi mai ales cea de porc, păstrată în condiţii improprii, reprezintă o bombă toxică”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
El a menţionat că în comisarii ANPC s-a aruncat cu mâncare şi au fost înjuraţi de cei pe care îi controlau.
“Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţiile oprite din nou temporar, repet, pentru a patra oară constatăm că există un întreg bâlci în Satul de Vacanţă, angajaţii acestor locaţii s-au amestecat prin mulţime şi au început să ne înjure, să arunce cu mâncare în noi şi în felul ăsta au angrenat şi opinia publică în tot ceea ce a urmat. Vom continua acţiunile, rămânem fermi pe poziţia de a nu permite alimentaţie publică direct pe trotuar, cu toate că se pare că alte instituţii continuă să avizeze ceea ce noi oprim. Va trebui cu siguranţă, la un moment dat, lămurită întreaga situaţie. Atât timp cât, în lumina unora, pentru a putea găti nu trebuie să ai nicio altă condiţie, ci doar să începi să ţipi şi să urli, cu siguranţă, în cazul nostru, măsurile vor rămâne ferme, chit că le vom mai scrie de câteva ori. La un moment dat, lucrurile se vor înţelege în maniera în care trebuie”, a mai povestit Horia Constantinescu.
Comisarii de la Protecţia Conusmatorilor promit că vor continua controalele pentru ca turiştii să nu schimbe camerele de hotel cu salonele de spital.
Click to display the embedded YouTube video