Mexic a anunțat într-un comunicat de presă că a încetat relațiile diplomatice cu Ecuador, după ce forțele de ordine ecuadoriene au intrat în Ambasada Mexicului din Quito pentru a-l reține pe Jorge Glas, fostul vicepreședinte ecuadorian condamnat în două dosare pentru corupție.
Fostul vicepreședinte ecuadorian s-a adăpostit în ambasada Mexicului din Quito încă din decembrie 2023, iar Mexic i-a acordat azil, vineri, 05 martie.
Alicia Barcena, ministrul Afacerilor Externe din Mexic, a anunțat ruperea dialogului diplomatic cu statul sud american într-o postare pe rețeaua de socializare X. Barcena a invocat încălcarea flagrantă a Convenției de la Viena, referitor la relațiile diplomatice și leziunile aduse personalului diplomatic mexican din Ecuador.
„Mexicul se va adresa Curţii Internaţionale de Justiţie pentru a denunţa responsabilitatea Ecuadorului pentru încălcarea dreptului internaţional”, a declarat şefa diplomaţiei mexicane, potrivit cotidianului mexican El Universal.
Președintele Mexicului, Andreas Manuel Lopez Obrador, a condamnat la rândul lui acțiunea Ecuadorului. Încălcarea flagrantă a dreptului internațional și a suveranității Mexicului a fost principalul motiv care a stat la baza deciziei președintelui mexican de a rupe legăturile diplomatice cu Ecuador.
Prin urmare, personalul diplomatic mexican va părăsi Ecuadorul imediat. Totodată, Lopez Obrador a precizat că statul pe care îl conduce așteapăt că Ecuador să ofere garanțiile necesare pentru deplasarea personalului mexican. De partea cealaltă, guvernul ecuadorian a confirmat arestarea fostului vicepreședinte Jorge Glas, acuzat pentru corupție.
La scurt timp după reținerea lui Glas, Președinția Ecuador a precizat că fostul vicepreședinte a fost pus la „dispoziția autorităților competente”, după care a justicat operațiunea forțelor de ordine de a intra în Ambasada Mexicului.
„Fiecare ambasadă are un singur scop, acela de a servi ca spaţiu diplomatic cu menirea de a consolida relaţiile dintre ţări”, a declarat preşedinţia ecuadoriană.”Niciun delincvent nu poate fi considerat o persoană persecutată politic. Glas a fost condamnat, printr-o sentinţă executorie (fermă), pe numele lui există un mandat de arestare emis de autorităţile competente”, a adăugat președinta statului ecuadorian.
„Ecuadorul este o ţară suverană şi nu vom permite niciunui delincvent să rămână nepedepsit”, a completat președinția europeană, după care și-a reiterat „respectul pentru poporul mexican care împărtășește sentimente comune pentru lupta împotriva corupției”.
În plus, executivul din Ecuador a evidențiat că în cazul vicepreședintelui condamnat pentru corupție s-a abuzat principiul imunității și a privilegiilor pentru misiunile diplomatice a fost abuzat, motiv pentru care s-a procedat la arestarea acestuia, contrar cadrului legal prevăzut de convenţii, s-a procedat la capturarea acestuia”, potrivit cotidianului mexican El Universal.