Schimb de prizonieri în Israel. O încetare temporară a focului, după 50 de zile de război, a intrat în vigoare vineri. În prima zi, Hamas a eliberat 24 de ostatici, 13 israelieni și 11 cetățeni străini, iar Israelul a eliberat din închisori 39 de prizonieri. O femeie cu origini româneşti şi fiica sa de 5 ani se numără printre cei 13 ostatici israelieni eliberați vineri în schimbul de ostatici cu Hamas.
În urma acordului mediat de Qatar, Danielle Aloni, femeia cu origini românești luată ostatică în urma atacului din 7 octombrie asupra Israelului, s-a numărat printre cei 13 ostatici eliberați vineri seară de către Hamas.
Astfel, 4 copii, 3 mame și 6 femei în vârstă au fost predate de Hamas în schimbul unei pauze în război și a eliberării a 39 de prizonieri palestinieni. 10 thailandezi și un filipinez au fost eliberați în cadrul unui acord separat, scrie Times of Israel.
Douăsprezece dintre ele 13 persoane eliberate sunt din Nir Oz, un kibbutz din Gaza cu aproximativ 400 de persoane, care a fost devastat la 7 octombrie, când zeci de locuitori au fost uciși de teroriști, iar 80 de persoane au fost declarate răpite și dispărute.
În vârstă de 45 de ani, Danielle Aloni care are origini românești, tatăl ei fiind român, a devenit cunoscută în 30 octombrie, atunci când Hamas a publicat o înregistrare video cu trei femei prezentate drept ostatice, Una dintre acestea, Danielle Aloni, i-a cerut pe un ton răstit premierului israelian să facă un schimb de prizonieri cu gruparea teroristă pentru a obţine eliberarea lor. Iar schimbul chiar s-a realizat.

În prezent, armistițiul a redus la tăcere armele, iar ajutoarele au început să pătrundă.
Patru cisterne cu combustibil și alte patru cu gaz pentru gătit au intrat sâmbătă dimineața devreme în sudul Fâșiei Gaza prin punctul de trecere Rafah, au declarat autoritățile israeliene, subliniind că acestea erau destinate infrastructurii umanitare esențiale din Fâșia Gaza, cum ar fi spitalele.
Sâmbătă, în a doua zi de armistițiu, un nou grup urmează să fie eliberat.