NEWS

Schimbări radicale pe Calea Floreasca din București: sens unic, trotuare și verdeață. Curând încep lucrările

Schimbări radicale pe Calea Floreasca din București sens unic trotuare și verdeață. Curând încep lucrările

Primăria municipiului București anunță schimbări radicale pe Calea Floreasca din București. Lucrările vor începe în aproximativ două săptămâni și vizează atât partea carosabilă, cât și trotuarele.

Trotuarele de pe Calea Floreasca, arteră ce leagă bulevardele Pipera (Promenada Mall) de Ștefan cel Mare vor intra în reabilitare pentru a deveni practicabile pentru pietoni.

Schimbări radicale pe Calea Floreasca din București. Sensuri unice pe drum, mașinile nu vor mai putea parca pe trotuare

De asemenea, se va realiza sensul unic pe porţiunea dintre Strada George Călinescu şi Şoseaua Ştefan cel Mare.

Aceia care vor să circule în sens opus, spre Cartierul Floreasca, vor putea face asta pe strada Radu Beller, care se transformă la rândul ei într-o arteră cu sens unic.

Lucrările încep în circa 2 săptămâni, după finalizarea pregătirilor de șantier necesare, a precizat consilierul general Nicorel Nicorescu, care a adăugat că se vor monta stâlpișori pentru eliberarea trotuarelor de mașini parcate ilegal.

Lucrările vor fi executate de Trustul Metropolitan de Construcții București, conform ordinului de începere a lucrărilor de reabilitare a trotuarelor pe bulevardul Calea Floreasca.

Potrivit consilierului general Nicorel Nicorescu, în această perioadă, urmează să fie demarate de către PMB și realizarea sensurilor unice pe aceste artere rutiere. Se așteaptă ultimele avize de la poliția rutieră pentru demararea acestor marcări.

În paralel, Sectorul 1 se va ocupa de amenajarea spațiilor verzii din jurul trotuarelor.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele