Scrisoarea cumplită a unei femei prizoniere în Mariupol către fiica ei din Polonia. ”Te implor, spune lumii cum e aici”
Gordana Krutii este originara din Mariupol, Ucraina și locuiește în prezent în Polonia, la Varșovia. Timp de zece zile a trăit un coșmar, acela că și-a pierdut mama, rămasă în orașul natal, în acea ”capcană a morții” și loc al unei catastrofe umanitare. După zece zile lungi ca zece ani, Gordana a primit vestea: mama ei era în viață. O necunoscută i-a citit la telefon o scrisoare cumplită de la ea.
”Sâmbătă dimineața, m-am trezit în casa mea din Polonia cu un apel de la un număr necunoscut. Femeia de pe linie a spus că are un mesaj de la mama mea în Mariupol, iar inima mea a încetat să mai bată pentru o clipă. Dar apoi am aflat vestea: mama mea era în viață. Am știut atunci că aceasta este noua mea definiție a fericirii.” își începe Gordana relatarea către publicația The Guardian.
Scrisoarea cumplită a unei femei prizoniere în Mariupol către fiica ei din Polonia. Oamenii trăiesc în adăposturi, fără curent, și nu mai au nimic de mâncare
Din primele zile ale lui martie, nu a mai existat electricitate în Mariupol, astfel că mama și fiica nu au mai avut cum să ia legătura.
Femeia care a sunat-o pe Gordana dintr-o altă zonă a Ucrainei avea o scrisoare, transmisa prin altcineva, de la mama ei. Femeia descria situația din oraș, lăsând să se ăntrevadă puțin din realitatea unui dezastru umanitar unde fiecare oră face diferența între viață și moarte.
”Mama mă implora să anunț lumea că nu au nimic. E disperată: în fiecare noapte stau în plin întuneric. Singurele surse de lumină sunt fulgerele din bombe sau obuze. Sentimentul permanent este că ai fost abandonat și uitat de lume.” a povestit femeia
”Ultima dată vorbisem cu ea la începutul invaziei. Puțini oameni voiau să riște să părăsească orașul. Durează aproximativ 28 de ore de la Mariupol la Liov cu trenul. Erau informații că toată țara e bombardată și era prea periculos. Pe 3 martie s-a anunțat că orașul a fost rupt de lume; calea ferată fusese distrusă noaptea. Planurile oficiale de evacuare au fost anunțate pe 5 martie, dar doar câteva mașini private au reușit să părăsească orașul. Câteva sute de cetățeni, dintr-un oraș de peste 400.000 de locuitori.
Prea riscat să iasă pe stradă. Condamnați la moarte lentă în buncăre
Acum că orașul este izolat, lipsurile sunt crunte. Nu e electricitate, apă, gaz, nici rețea de telefonie mobilă. Magazinele alimentare au epuizat rapid stocul. În fiecare război există jefuitori, iar oameni disperați, înfometați, care și-au pierdut umanitatea din cauza fricii, golesc și distrug magazinele din oraș. Sunt și oameni care iau luat mobilier din lemn pentru a face foc, a descris femeia din Mariuopol situația .
”Au fost într-adevăr oameni care au gătit la aceste focuri sau au topit zăpada pentru a obține apă. Dar acest lucru nu a fost de lungă durată. În principal, este prea riscant să fii afară. Atacurile aeriene sunt constante – orașul nu are aceeași apărare antiaeriană ca Kievul. Puținele adăposturi anti-bombă disponibile sunt pline de oameni. În stradă sunt focuri de armă. E frig noaptea, sunt -8C, iar fără încălzire și fără îngrijire medicală, orice se întâmplă cu o persoană ar putea să-i provoace moartea. Mai lent decât bombele, dar la fel de sigur.” spune diserată și fiica femeii blocate în Mariupol
Morții sunt îngropați în curți sau în gropi comune
Cimitirul principal este situat în afara orașului, într-un sat mic – este imposibil să ajungi acolo acum. Acesta este motivul pentru care oamenii sunt îngropați în curțile lor sau în gropi comune. Administrația orașului a informat oamenii că nu sunt identificate cadavrele.
”Președintele a spus că un convoi de ajutoare va ajunge în oraș. Dar matematica simplă arată că 100 de tone de ajutor înseamnă aproximativ 300 de grame de persoană. E suficient? Va ajunge la oamenii care sunt îngroziți în subsoluri, care nu au văzut lumina soarelui de zile întregi?”
Acum, oamenii se roagă pentru un singur lucru. Să poată fi evacuați, atât.
”Orașul unde autobuzul te duce la plajă, iar apa e caldă ca laptele…”
Mariupol, situat în estul Ucrainei, în regiunea Donețk – este orașul care a rezistat.
A construit conexiuni cu lumea mai largă și a înflorit: drumuri noi, un centru al orașului restaurat, spitale modernizate, festivaluri mari. Părea un nou capitol din istoria noastră.
Când am fost ultima dată acolo, în octombrie 2021, era modern, curat. M-am dus la debarcader și am văzut pescărușii ca niște zmee în vânt.
Mi-a adus aminte cum le-am povestit prietenilor mei din Polonia despre oraș: un loc unde trolibuzul te poate duce la plajă, iar apa este caldă ca laptele.
După toate poveștile sfâșietoare și toată durerea prin care trece Mariupol, cel mai mare vis al meu este să asist la ziua în care poate fi din nou așa cum îl știam. Speram să o văd pe mama acolo în luna mai a acestui an și să o duc la debarcader. Încă mai sper…” își încheie Gordana relatarea.
