NEWS

Se schimbă buletinele în toată România! Apar noile cărți de identitate la nivel național. Când intră în vigoare

Se schimbă buletinele în toată România Apar noile cărți de identitate la nivel național. Când intră în vigoare

Se schimbă buletinele în toată România chiar din acest an, conform unui anunț făcut recent! Astfel, Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP) îşi propune să emită, până la sfârşitul lui 2023, cartea electronică de identitate (CEI) la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare din ţară, a declarat, miercuri, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, împuternicit director general al DGEP.

Se schimbă buletinele în toată România! Apar noile cărți de identitate la nivel național

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, miercuri, la sediul său, o dezbatere privind proiectul ordonanţei de guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate.

„În cea de-a doua parte a anului acestuia, la finalul verii, vom iniţia extinderea emiterii cărţii electronice de identitate la nivel naţional. Ne propunem să iniţiem această extindere la nivelul Municipiului Bucureşti şi, progresiv, să emitem la nivelul municipiilor – reşedinţă de judeţ, ulterior în toate celelalte locaţii. În momentul acesta, avem active aproximativ 630 de servicii publice comunitare la nivel naţional. Noi ne propunem ca, până la 31 decembrie 2023, să putem emite cartea electronică de identitate la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare”, a precizat Giulescu.

El a adăugat că, odată cu emiterea CEI, pentru cei care nu îşi doresc o carte de identitate cu suport electronic, va fi pusă în circulaţie şi o carte de identitate simplă, care va avea acelaşi format, cu aceleaşi elemente de securitate, cu excepţia suportului de stocare. Potrivit şefului DGEP, trecerea la un nou format al actului de identitate este „strict necesară”, pentru că este vorba „de documente care sunt supuse anumitor riscuri care evoluează”, potrivit Agerepres.ro.

„Vom iniţia extinderea la nivel naţional, în cea de-a doua parte a acestui an, a CEI şi a cărţii de identitate simple, pentru cei care nu îşi doresc o carte de identitate cu suport electronic. Este vorba de un act de identitate de acelaşi format şi folosind aceleaşi materii prime precum cartea electronică de identitate şi aceleaşi elemente de securitate, pe care le avem înmagazinate în CEI, cu excepţia suportului de stocare. Trecerea la un nou format al actului de identitate este strict necesară.

Potrivit tuturor studiilor existente, cel puţin la nivel european, un format al documentelor de identitate este necesar la fiecare patru – cinci ani, pentru că vorbim de nişte documente care sunt supuse anumitor riscuri şi riscurile evoluează. Noi avem acest document de identitate pe care îl emitem şi astăzi, punerea lui în circulaţie s-a făcut în 1997. Folosim tehnologii de producţie la nivelul anilor ‘ 90, tehnologii depăşite din punct de vedere tehnic. Pe de altă parte, avem şi foarte multe plângeri, petiţii în ceea ce priveşte dimensiunea documentului de identitate, considerată neadecvată în acest moment. În aceste condiţii beneficiem şi de dispoziţiile Regulamentului 1157/2019, care se aplică direct începând cu 2 august 2021 pe teritoriul României, şi care ne impune trecerea la un nou format securizat de act de identitate”, a explicat Cătălin Giulescu.

Noile documente nu vor conține informații privind starea de sănătate

Totodată, oficialul DGEP a asigurat că documentul nu va conţine nicio informaţie referitoare la starea de sănătate.

„CEI va înlocui funcţia cardului de sănătate pentru simplu motiv că va conţine acel certificat digital pentru autentificare şi va înlocui funcţia de autentificare din actualul card de sănătate. Nu va conţine nicio informaţie referitoare la starea de sănătate. Vă va permite, în raport cu entităţile care prestează servicii medicale legate de sănătate, să vă autentificaţi în sistemul respectiv, în sensul în care în cartea electronică MAI-ul nu va înscrie nicio informaţie referitor la starea de sănătate. (…) Acestea vor putea fi accesibile în măsura în care dumneavoastră, titulari ai CEI, vă deplasaţi la un profesionist şi cereţi prestarea unui serviciu”, a transmis Giulescu, participanţilor la dezbatere.

El a respins acuzaţiile formulate de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi de senatorul Diana Şoşoacă, care au reclamat, printre altele, posibila ingerinţă a STS, un serviciu militarizat, în gestionarea cărţilor de identitate, faptul că proiectul în discuţie ar fi fost „politic reglementat” şi ar influenţa regimul electoral, este neconstituţional şi are legătură cu alegerile din 2024, când „unii nu trebuie să ajungă în Parlament şi în funcţii publice”.

În ceea ce priveşte securizarea CEI, problemă de asemenea ridicată de participanţii la dezbatere, Giulescu a explicat că rolul STS este acel acela de a asigura comunicarea între sistemul central, sistemul naţional de evidenţă a persoanelor şi serviciile publice comunitare locale prin intermediul unor linii de comunicaţie securizate, astfel încât informaţii să nu ajungă decât la cei în cauză.

„În ceea ce priveşte securitatea, este realizată la DGEP, la nivelul MAI, iar comunicarea între sistemul central, cel de evidenţă al persoanelor, şi cele comunitare este realizată prin intermediul STS, să fie securizată. STS-ul nu are acces. Este vorba de date criptate, sunt criptate, de ce apelăm la liniile date de STS? Pentru că este infrastructură a statului român, iar STS-ul ne asigură o securitate foarte bună, ei ne pun la dispoziţie doar linii de comunicaţie securizate”, a explicat Cătălin Giulescu.

[email protected] Toma Enescu are o pasiune pentru presă, poezie și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în spațiul ... vezi toate articolele
Parteneri
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Temperatura maximă suportată de corpul uman. Hipertermia poate ucide inclusiv persoane perfect sănătoase
Fabrica gigant din România care a fost vândută bucată cu bucată la fier vechi. Producea pe bandă rulantă, avea peste 1000 de angajați și era considerată o adevărată perlă a industriei românești
Fabrica gigant din România care a fost vândută bucată cu bucată la fier vechi. Producea...
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras focuri de armă / Doi morţi: atacatorul şi o persoană din public. UPDATE: Trump, văzut ieşind din avion după tentativa de asasinat / Împuşcăturile sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Trump, sângerând, a fost scos de pe scenă după un incident în care s-au tras...
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac pe unii turiști străini să-l viziteze de mai multe ori pe an
Orașul din România aflat în topul celor mai ieftine din Europa. Prețurile mici îi fac...
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu noul iubit, un manelist celebru. ''Am probleme''
Prima reacție a lui Betty Salam, după ce și-a părăsit soțul și s-a mutat cu...
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit și e bun pentru sănătate. Costă doar 3.75 de lei
Ingredientul ieftin pe care e bine să-l pui în cafea. Îi dă un gust deosebit...
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au intrat în picaj liber
Sânge pe Wall Street. Marile companii listate pe cea mai mare bursă din lume au...
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din Europa
Nu ştiţi încă unde să vă petreceţi concediul? Iată lista celor mai frumoase plaje din...
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Lavinia Pîrva, decolteu irezistibil. Soția lui Ștefan Bănică Jr. a încins imaginația fanilor
Adio, maestre! A murit actorul adorat de români: Nu știa ce e tristețea
Adio, maestre! A murit actorul adorat de români: Nu știa ce e tristețea
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Mari beneficii pentru acești români. Bani în plus pentru genul ăsta de muncă
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Împuşcăturile de la mitingul lui Trump sunt investigate ca o tentativă de asasinat
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi se bate direct cu Temu şi Shein
Undă de şoc în retail: Amazon intră pe segmentul magazinelor online cu preţuri ultra-mici şi...
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi şi ce trebuie să facă
ANAF se pregăteşte să controleze o nouă categorie de persoane fizice. Cine sunt cei vizaţi...
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
Mărturiile martorilor prezenți la tentativa de asasinat asupra lui Trump
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
A 6-a cea mai mare țară din lume NU ARE NICIUN VECIN! Știi care este?
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de conducere
Șoferii trebuie să știe! Medicamentele pentru această boală comună îi pot lăsa fără permisul de...
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!
IMAGINILE HOT cu Nicoleta Luciu care au ridicat pulsul bărbaților! Vedeta arăta TOT cândva!