NEWS

Se schimbă programul la metrou. Cât vor aştepta românii în staţie

Se schimbă programul la metrou. Cât vor aştepta românii în staţie
Foto MediaFlux

Se schimbă programul la metrou în ceea ce privește circulația trenurilor. Românii vor fi nevoiţi să aştepte de acum mai mult în staţii.

Metrorex informează că, în „perioada imediat următoare”, programul metrourilor, pe toate magistralele, va suferi modificări din cauza neasigurării numărului suficient de trenuri de către Alstom Transport S.A., firma care se ocupă de mentenanța trenurilor de metrou.

Se schimbă programul la metrou. Metrorex le cere scuze călătorilor

În perioada următoare, intervalele de circulație ar putea ajunge până la 10 minute în orele cu vârf de trafic.

Metrorex anunță că va aplica operatorului de servicii de mentenanță, Alstom Transport S.A., toate sancțiunile legale și contractuale pentru situația creată pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate conform prevederilor contractuale.

„Înțelegând disconfortul creat călătorilor, personalul Metrorex care organizează și supraveghează circulația trenurilor de metrou va lua măsuri operative pentru asigurarea unor intervale de succedare a trenurilor cât mai apropiate de graficele normale de circulație, în scopul limitării efectelor survenite ca urmare a acestei situații neplăcute.

Pe această cale, Metrorex prezintă scuze călătorilor ce folosesc acest mijloc de transport și îi asigură că întreprinde demersuri permanente în vederea asigurării condițiilor optime de călătorie cu metroul”, informează compania, potrivit Antena 3.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele