LIFESTYLE

Se schimbă vârsta de pensionare. La câți ani se retrag din activitate femeile, dar și bărbații români

Se schimbă vârsta de pensionare. La câți ani se retrag din activitate femeile dar și bărbații români

Noi schimbări atunci când vine vorba despre vârsta de pensionare din România. Conform celor mai recente propuneri transmise de Banca Mondială, factorii politici de decizie trebuie să pună rapid în aplicare două măsuri urgente de redresare economică: tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților și creșterea vârstei de pensionare.

Se schimbă vârsta de pensionare. La câți ani se retrag din activitate femeile, dar și bărbații români

Banca Mondială recomandă ca vârsta de pensionare pentru cele șase tipuri de beneficiari de pensii speciale din România să crească de la 60 la 65 de ani. În plus, în cazul judecătorilor, oficialii recomandă ca și obligativitate realizarea a cel puțin 30 de ani în câmpul muncii, înainte de pensionare, spre deosebire de 25 de ani cum este acum. Și în cazul magistraților, de asemenea, se propune aplicarea creșterii la 65 de ani a vârstei minime de pensionare.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Senatul a adoptat un proiect prin care primarii din România pot beneficia de informaţii din domeniul securităţii naţionale. Legea merge la promulgare

În acest context, există tot mai multe cereri de pensionare care au fost înaintate, în ultimele zile, cereri care vin, evident, din partea magistraților. Astfel, Secția pentru judecători a CSM va analiza în ședința de joi, 3 noiembrie, nu mai puțin de 63 de cereri de pensionare atât de la judecători, cât și procurori. Mai mult, numeroase alte cereri se află în circuitul de avizare, anunță capital.ro.

Ce care deschide lista judecătorilor care vor să se pensioneze este chiarun membru al Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Gabriela Baltag, reprezentantă a tribunalelor în CSM, care are 29 de ani vechime în această funcție. Doamna judecător este urmată de soțul domniei sale, Vasile Baltag, judecător la Tribunalul Neamț, în prezent inspector judiciar.

În prezent, conform legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

De asemenea, magistrații se pot pensiona, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani. În această situație, ei beneficiază de pensia de serviciu dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător la Curtea Constituțională, judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele