BUSINESS

Se scumpește palinca! Prețul tăriei românești, la concurență cu cel al whisky-ului

Se scumpește palinca Prețul tăriei românești la concurență cu cel al whisky-ului

Se scumpește palinca, chiar dacă este un an bun pentru recolta de prune și, cel mai probabil, ne vom menține pe primul loc în Uniunea Europeană, la fel ca anul trecut.

Din fructele extrem de dulci se produce o palincă de bună calitate care ajunge inclusiv peste hotare. Dar, odată cu scumpirile, prețul licorii îl va ajunge pe cel al whisky-ului, potrivit informațiilor de pe Știrileprotv. 

Se scumpește palinca. Până și dopurile pentru sticle s-au scumpit

Prețul pălincii poate crește cu 10-20%, spun producătorii. De exemplu, palinca de la Medieșu Aurit are o tradiție de peste 100 de ani, iar o sticlă de colecție poate costa și câteva mii de lei.

Nemții și francezii sunt cei mai încântați de gustul pălincii românești. Unul dintre producători are de gând să le vândă o gamă limitată cu 3.000 de euro sticla.

În satul Lazuri, din Sălaj, această familie produce pălincă pe stilul vechi. În cazane tradiționale din cupru și două bazine de apă reușesc să scoată o producție de aproape 1.000 litri pe an. Ei vând cu 80 de lei 750 ml de pălincă de prună.

 „Noi încercăm să mai creștem prețurile deoarece și lemnele sunt mai scumpe. Sunt foarte scumpe, toate, și dopurile”, spune Daniela Euge, producător pălincă.

Cu 20-30 la sută mai mult

Și dintr-o fabrică de lângă Zalău pleacă sute de sticle către Germania, Austria sau Anglia.

„Anul acesta au explodat prețurile la materia primă, utilități. Deci prețul pălincii o să fie mai crescut. Cu vreo 20-30 de procente, față de anul trecut”. este de părerere Vasile Aciu, antreprenor.

Cifrele Eurostat arată că anul trecut în țara noastră s-au produs peste 800 de tone de prune și eram pe locul 1 în UE. De la an la an, recolta noastră a fost tot mai mare.

 

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele