Secretele Conacului Oteteleșanu, loc de întâlnire al boierilor și artiștilor vremii. De ce a fost numit ”castelul cu Asul de Treflă”
Secretele Conacului Oteteleșanu, loc de întâlnire al boierilor și artiștilor vremii. Proprietarul, Ioan Oteteleșanu (1795 – 1876), descendent al unei familii vechi din Oltenia, a fost director al salinelor statului în perioada 1838-1841 și vornic al capitalei, pentru ca apoi să facă parte de două ori din guvernul Țării Românești. A fost Ministru al controlului între 1851 și 1853, este apoi numit chiar ministru de finanțe în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Seratele organizate de cea de-a doua soție a sa, Elena Oteteleșanu, sunt recunoscute în epocă drept evenimente de cea mai înaltă clasă.
Secretele Conacului Oteteleșanu, loc de întâlnire al boierilor și artiștilor vremii. La un revelion a fost prezent și regele Carol
La petrecerea de Revelion organizată de soții Oteteleșanu în 1876 a fost invitat chiar regele Carol, care este atât de încântat de atmosferă încât în anii următori va exista tradiția unui bal de Anul Nou la Curtea Regală.
Petrecerile aveau loc fie în casa de pe Calea Victoriei – pe atunci Podul Mogoșoaiei – fie la castelul de la Măgurele. Acesta din urmă este descris cu vorbe elogioase de cronicarul Claymoor:
”La porțile Capitalei se înalță, în mijlocul unui parc, încântătorul castel Măgurele, ale cărui ziduri păstrează încă ecoul unei petreceri splendide date în cinstea Alteței Sale Regale prințul Leopold de Hohenzolhern.
Într-o iarnă, castelanii au avut fantezia de a petrece sărbătorile în această magnifică reședință. Toată lumea ține minte faimosul bal de Sfântul Ion, de la Măgurele, pe o ninsoare minunată. Obișnuiții salonului din București voiseră, în ciuda frigului și a crivățului, să aducă omagii domnului și doamnei Oteteleșanu. Amintim doar aceste două sărbători din perioada de glorie a castelului spre a nu mai stârni amintiri triste.
Câștigat de Oteteleșeanu la o partidă de cărți
Așadar, la Măgurele, un mic oraș aflat la 10 km de centrul Bucureștiului, aveau loc petrecerile de poveste din Belle Époque-ul românesc.
Fără patronajul boierului Oteteleșanu, Măgurele ar fi avut poate destinul clasic al satelor mici, al localităților acoperite de praf și uitare. Însă conacul pe care Oteteleșenii îl aveau aici atrăgea toată lumea bună a capitalei.
Moșia de la Măgurele făcea parte din zestrea Stanchii doamnei, soția lui Mihai Viteazul. Slavici amintește în Jurnalul său că „Mihai-Vodă Viteazul avea aici loc de ședere, unde a ținut în ajunul bătăliei de la Călugăreni consiliul de razboi, și bătrânii arată și azi unde se afla cula lui, din care n-a mai rămas decât o pivniță”.
Ajuns apoi în posesiunea Cantacuzinilor, Măgurelele este cumpărat apoi de Iancu Oteteleșanu. Legenda spune însă că boierul câștigase proprietatea la un joc de cărți și de atunci pe frontonul clădirii fusese pictat un as de treflă, de unde și numele de „Castelul cu asul de treflă”.
Inspirație pentru poeți și scriitori
Construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, castelul se înălța în centrul satului, pe coama unui deal.
Într-o fotografie din anul 1863, acesta apare ca o clădire cu 2 etaje, de un alb luminos. Ferestrele înalte trebuie erau tocmai potrivite pentru ca saloanele sale, ce găzduiau românii de seamă ai vremii, să fie învăluite în lumină întreaga zi.
Parcul ce înconjura conacul continua în vale, unde izvoarele bogate din zonă fuseseră captate și se vărsau acum în cascade și fântâni arteziene. Ioan Slavici remarcă:
Deși castelul de pe deal se afla la depărtare de câteva sute de metri, panta terenului e astfel croită astfel încât întregul castel se oglindește-n lac. Acesta e castelul singuratic, care se oglindește-n lacuri, și acesta e lacul despre care zicea Eminescu:
”Trece lebăda pe apă/ între trestii să se culce. Și despre grădina aceea zicea dânsul:
”Peste-a nopții feerie/se ridică mândra lună, totu-i vis și armonie/ noapte bună”
