Serghei Mizil, acest „băiat de oraș” al tuturor vremurilor, continuă să facă spectacol de fiecare dată când apare, indiferent de antamare.
Deși are aproape 70 de ani, Serghei Mizil nu se dă pe 10 tinerei care „atacă” PDF-ul Bucureștean în căutare de partide mai mult sau mai puțin demne de trecut în arhiva amoroasă personală.
AFLĂ MAI MULTE DESPRE: Malvina Cservenschi îi urează bun venit acasă designerului român cu cea mai dramatică poveste de viață pe care ai auzit-o până acum | VIDEO PAPARAZZI

Și, ca să le demonstreze că cine poate are și cine are poate, Serghei Mizil iese la înaintare cu mașina lui de tinerel în putere. Zilele trecute, afaceristul fiu de politician în perioada comunistă, a fost fotografiat de paparazzi Mediaflux.ro fix în momentul în care și-a parcat bolidul de aproape 50.000 de euro în zona Caramfil din Capitală și a purces la o scurtă plimbare pe jos până în Primăverii, cartier de fițe unde i-a fost creșterea.

Îmbrăcat în trening, pantofi sport și veșnicul telefon cu butoane, pentru că un nu-și dorește să cadă pradă periculosului smartphone, Serghei Mizil își vede de drum ager și iute, într-un pas care nu-i trădează nicio secundă vârsta.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: PAPARAZZI EXCLUSIV | Învățăturile lui Marcel Ciolacu pentru fiul său, Andrei Filip. Unde și-a dus liderul PSD juniorul și ce l-a pus să facă

Șmecher atunci, șmecher acum, Serghei Mizil povestește de fiecare dată cu lejeritate despre viața pe care a dus-o pe vremea lui Ceaușescu, atunci când tatăl său, Paul Niculescu-Mizil a fost unul dintre membri marcanți ai aparatului de partid. Primii bani i-a făcut din bijniță cu blugi, casete și aparate video.
„Pe mine şi pe alţi amici ne lăsau să ieşim din ţară. La fiecare ieşire aduceam şi vindeam 20 de aparate video, 300 de casete, 400 de geci de blugi, blugi. Mă lăsau să ies de vreo două ori pe an şi nu aveam probleme la vamă. Doar din imprimări de casete puteam să scot cam la o lună jumate 80.000 de lei, echivalentul unei Dacii. Practic nu aveam probleme cu banii”, a declarat fiul fostului demnitar Paul Niculescu-Mizil într-un interviu mai vechi pentru Jurnalul Național.