Serviciu nou lansat de Poșta Română. Compania a lansat împreună cu Visa şi CEC Bank un serviciu financiar care permite depunerea de numerar din oficiile poştale direct pe cardurile bancare
Serviciul e disponibil indiferent de banca emitentă, scrie Stiri pe surse
Sumele depuse ajung în timp real pe card, iar serviciul este disponibil la nivel naţional.
Soluţia este valabilă atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii care au nevoie de un sistem rapid şi sigur de colectare a numerarului din teritoriu.
„Poşta Română nu mai este doar o instituţie tradiţională, ci un partener activ al statului în procesul de digitalizare a României. (…) Lansarea noului serviciu prin care se poate depune numerar direct pe cardurile bancare reprezintă încă un pas înainte în misiunea noastră de a fi alături de români, oriunde s-ar afla în ţară. Suntem singura instituţie capabilă să ofere acest serviciu la nivel naţional, datorită reţelei noastre extinse şi accesibile”, a declarat Valentin Ştefan, director general al Poştei Române, în comunicatul citat.
Noul serviciu de depunere numerar direct pe cardurile bancare aduce o alternativă modernă şi eficientă pentru comunităţile rurale sau pentru cei care, din diverse motive, nu pot accesa servicii bancare în mod tradiţional.
Poşta Română se ocupa, astfel, de promovarea incluziunii financiare şi în digitalizarea serviciilor publice.
„Parteneriatul cu Poşta Română şi CEC Bank reflectă angajamentul nostru constant de a aduce inovaţia mai aproape de oameni, prin soluţii care răspund concret nevoilor cotidiene. (…) Prin această colaborare, reuşim să ajungem inclusiv în comunităţi îndepărtate şi să sprijinim persoane care, până acum, au avut acces limitat la infrastructura bancară (…)”, a adăugat Elena Ungureanu, country manager Visa în România.
De asemenea, preşedintele CEC Bank, Bogdan Neacşu, susţine că parteneriatul cu Poşta Română şi Visa reconfirmă angajamentul CEC Bank faţă de rolul său social, cu accent pe creşterea incluziunii şi educaţiei financiare.
Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale.