Simona Halep suferă de o boală rară, după ce un virus misterios nu îi dă pace celei mai bune jucătoare de tenis din România și la un moment dat chiar din lume. Este vorba de o afecțiune care a măcinat-o de ani de zile.
Simona Halep traversează o perioadă complicată din toate punctele de vedere. În urmă cu doar o săptămână, după cum Mediaflux anunțase deja din august, sportiva din România a divorțat de Toni Iuruc. În plus, problemele de sănătate se țin lanț de Simona. Acum câteva zile ea a suferit o intervenție chirurgicală la nas și ceea ce mulți nu știu este că ea e măcinată de mai mulți ani de o afecțiune gastrică a cărei leac nu a fost găsit încă de doctori, scrie Orange Sport.
Astfel, sportiva este măcinată de ani buni de o afecțiune gastrică ce pare a fi provocată de un virus ce se activează periodic. Până acum doctorii nu au reușit să găsească un tratament eficient pentru această afecțiune. Se pare că Simona va merge la Paris în următoarea perioadă pentru a face mai multe investigații care ar putea desluși misterul acestei afecțiuni.
În urmă cu câteva zile, Simona a suferit o intervenție chirurgicală la nas, deoarece avea dificultăți de respirație. Pentru constănțeancă urmează o perioadă de recuperare de 3-4 săptămâni. Totuși, revenirea pe terenul de tenis s-ar putea produce abia la începutul anului viitor.

Eliminarea prematură încă din primul tur la US Open 2022 are repercusiuni importante asupra poziției ocupate de Simona Halep în clasamentul mondial.
Sâmbătă seară, Iga Swiatek (1 WTA) a învins-o în finala de la US Open pe Ons Jabeur (2 WTA) cu scorul de 6-2, 7-6(5). Astfel, după încheierea ultimului turneu de Grand Slam al anului, Simona a coborât două poziții în clasamentul WTA, până pe locul 9. Mai mult, românca riscă să iasă din Top 10, mai ales că nu va disputa niciun turneu în luna septembrie. În acest moment, Simona Halep are 3.025 de puncte. Caroline Garcia, ocupanta locului 10 mondial, are 2.930 de puncte și o poate depăși pe marea noastră campioană.