NEWS

Sindicatele din învățământ nu renunță la proteste! Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor din educație

Sindicatele din învățământ nu renunță la proteste Nicolae Ciucă anunță majorarea salariilor din educație
sursa foto: viacluj.tv

Sindicatele din învățământ, aflate în grevă de aproape trei săptămâni, anunță că nu renunță la proteste și că vineri vor organiza în Capitală un marș de protest. Între timp, Marius Budăi, ministrul Muncii, anunță semnarea unui memorandum de către Guvern prin care sunt majorate salariile din educație.

UPDATE: Nicolae Ciucă anunță oficial aprobarea memorandumului privind salariile din învățământ

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi în deschiderea şedinţei de Guvern, despre greva din educaţie, că va fi aprobată această decizie de politici publice, acest memorandum şi este convins că odată ce va fi publicat în Monitorul Oficial dascălii noştri vor înţelege seriozitatea angajamentului nostru şi vor lua decizia de a reveni la catedră. Premierul a arătat că ”a înţeles această suspiciune care de-a lungul timpului s-a acumulat şi este îndreptăţită”, dar ”în momentul de faţă au avut un partener cât se poate de onest şi cât se poate de angajat în a rezolva aceste probleme”.

”Cu toţii susţinem procesul de transformare şi modernizare a educaţiei pentru că este singira modalitate prin care putem să asigurăm viitorul copiilor noştri şi viitorul acestei ţări. Astăzi aprobăm această decizie de politici publice, acest memorandum şi sunt convins că odată ce va fi publicat în Monitorul Oficial dascălii noştri vor înţelege seriozitatea angajamentului nostru şi vor lua decizia de a reveni la catedră”, a spus premierul în şedinţa Executivului.

Nicolae Ciucă a arătat că prin proiectul România educată şi pachetul legilor educaţiei au căutat să dea încredere că educaţia şi sănătatea sunt priorităţi pentru coaliţia de guvernare şi în cadrul programului de guvernare.

”Tot ceea ce am discutat şi ne-am asumat în întâlnirile cu liderii de sindicat a fost concretizat într-o serie de documente, care au reglementat atît solicitările salariale cât şi cele care vizează investiţiile în educaţie, în îmbunătăţirea condiţiilor cât şi în tot ceea ce înseamnă procesul tehnic de derulare a educaţiei”, a spus premierul, amintind de Ordonanţa adoptată în şedinţa de guvern de săptămâna trecută. Premierul a arătat că ”a înţeles această suspiciune care de-a lungul timpului s-a acumulat şi este îndreptăţită”, dar ”în momentul de faţă au avut un partener cât se poate de onest şi cât se poate de angajat în a rezolva aceste probleme”.

”Împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru că am vrut să punem laolaltă atât executivul cât şi legislativul, împreună cu miniştrii de linie, am adoptat aceste măsuri şi vom continua să susţinem şi să vorbim despre ele şi să le materializăm în aceste documente pe care le-au solicitat reprezentanţii personalului din educaţie. De aceea, astăzi, tocmai pentru a oferi garanţii suplimentare faţă de concretizarea măsurilor pe care le-am adoptat, vom aproba un memorandum în cadrul unei declaraţii pe care o vom aproba în Guvern şi publica în Monitorul Oficial exact cu elementele de referinţă legate de prevederile salariale pentru debutanţii din educaţie, în grila de salarizare specifică noii legi a salarizării şi celelalte măsuri care au fost prevăzute în Memorandum în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura de învăţământ”, a spus premierul.

Sindicatele din învățământ nu renunțăm la proteste!

„Nu renunţăm la proteste! Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi mâine, 9 iunie 2023, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei! Împreună vom pleca spre Palatul Cotroceni!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Anunțul vine după ce Guvernul a anunțat că va adopta în ședința de joi Memorandumul pentru Adoptarea unor principii generale în vederea îmbunătățirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei didactice.

„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de joi, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, a anunțat Guvernul.

Marius Budăi anunță majorarea salariilor din educație

Marius Budăi, ministrul Muncii, a vorbit la Antena 3 CNN despre noul memorandum din Educație, propus de Guvern.

În acest document este precizat că noua lege a salarizării se va baza pe faptul că salariul profesorului debutant din România va porni de la salariul mediu pe economie din 2023. Ulterior, pe baza acestui lucru se va construi și noua grilă de salarizare.

„Este încă o dovadă în plus că prin acest memorandum, Guvernul actual își întărește încă o dată ceea ce am spus tot timpul public că pentru perioada imediat următoare, sistemul național de educație va fi prioritatea numărul zero a acestei coaliții.

Eu cred că este momentul ca noi toți și mă refer aici și la oamenii politici care sunt acum decidenți, și la presă, chiar și la dascălii noștri, să credem în viitorul nostru și să construim viitorul nostru”, a afirmat Marius Budăi.

Acesta a spus și că a discutat cu profesorii de la Colegiul Național Ioan Luca Caragiale, însă nu despre salariu.

„Eu am avut o discuție cu domnii profesori de la Colegiul Național Ioan Luca Caragiale, extrem de constructivă și bazată pe principiul general și anume demnitatea profesiei de dascăl”, a precizat ministrul Muncii.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele