SHOWBIZ

Șopârlă, de la Animal X, divorțează după șase ani de căsnicie

Șopârlă de la Animal X divorțează după șase ani de căsnicie
Șopârlă, de la Animal X, divorțează după șase ani de căsnicie

Alexandru Salaman, cunoscut sub numele de scenă Șopârlă, fost membru al trupei Animal X, divoțează după șase ani de căsnicie. Artistul, care se află la cea de-a doua căsnicie, a făcut anunțul pe Facebook. Potrivit apropiaților, se pare că cei doi nu mai aveau, de ceva vreme, o relație armonioasă, iar faptul că nu au reușit să găsească un numitor comun, a dus la despărțire.

Șopârlă și-a luat fanii prin surprindere după ce a anunțat, printr-o postare pe Facebook, că el și soția lui, Monica, se despart.

“După 6 ani de căsnicie, decizia pe care am luat-o nu a fost ușoară, dar este una inevitabilă. Fie acum, fie peste ceva timp, relația și căsnicia noastră a luat sfârșit. Cu toate acestea, ca orice poveste, ajunge la un sfârșit. Suntem recunoscători unul celuilalt pentru iubirea și grija pe care am avut-o! Am petrecut niște momente minunate împreună, dar iată că a venit timpul să ne spunem rămas bun”, a scris Alexandru Salaman pe pagina de Facebook.

Șopârlă, de la Animal X, divorțează pentru a doua oară. Prima dată a fost cu scandal

Alexandru Salaman, cunoscut drept Şopârlă, este constănțean dar, de ceva vreme, a dispărut din lumea showbiz-ului și s-a mutat în Tenerife, împreună cu Monica, soția de care urmează să divorțeze.

Șopârlă nu este la primul divorț. În 2011, el s-a căsători cu Cristina, o tânără cu care avea o relație mai veche și de care s-a despărțit cu mare scandal și acuzații de violență. De altfel, Cristina, prima lui soție, a și prezentat în instanță, la divorț, un certificat medico-legal ce atesta agresiunile la care fusese supusă în urma  crizelor lui de  gelozie.

Se pare că Alexandru Salaman, cunoscut drept Șopârlă, ar fi rupt orice legătura şi cu foştii săi colegi de trupă, Şerban Copoţ (Hienă) şi Laurenţiu Penca (Vierme), ambii căsătoriţi şi implicaţi în proiecte muzicale.