Sorin Grindeanu l-a demis pe Mihăiță Ursu, directorul general TAROM, începând cu data de 4 ianuarie 2022. Potrivit Gândul, decizia lui Sorin Grindeanu a fost luată acum două ore.
Mihăiță Ursu – inginer geodez și specialist în vânzări de țiglă metalică, a mai ocupat, de altfel, funcția de director al companiei în perioada iunie 2020 – iunie 2021.
Din februarie 2020 până în iunie 2020 a fost administrator – membru în CA în cadrul CN Poşta Română, după ce timp de 4 luni (martie – iulie 2020) ocupase funcţia de Vicepreședinte al Consiliului de Administrație al Tarom. În ultimii 15 ani, Ursu a ocupat diverse funcţii în domeniul vânzărilor, la firme româneşti şi internaţionale de materiale de construcţii. A terminat liceul în 1994, iar facultatea abia în 2004, devenind inginer geodez.
Consiliul de Administraţie l-a nominalizat pe Mihăiţă Ursu în funcţia de director general în contextul în care operatorul aerian naţional se află în plin proces de transformare, demarat la începutul anului 2020, o dată cu accesarea împrumutului de salvare ca urmare a pre-notificării la Comisia Europeană a unui ajutor de stat de restructurare.
Mihăiță Ursu, directorul general al TAROM, era acuzat, chiar din interiorul companiei de stat, că vrea să păcălească Guvernul și Comisia Europeană. Astfel, planul de restructurare pus la punct de conducerea companiei ar fi de fapt o „concediere colectivă mascată”.
În fața reprezentanților sindicatului, directorul general Mihăiță Rusu nu-și asuma răspunderea pentru situația creată, deși, în calitate de manager trebuia să își asume planul de restructurare a companiei.
Încă din septembrie 2020, sindicaliștii lansau acuzații punctuale, iar Sindicatul Piloților de Linie din România, Sindicatul Însoțitorilor de Bord din România și Salariații Departamentului Tehnic TAROM au trimis o petiție ministrului Transporturilor de la vremea aceea, Lucian Bode, solicitându-i acestuia să intervină de urgență. Sindicaliștii acuzau Consiliul de Administrație TAROM că ia măsuri fără a se consulta cu sindicatele, iar aceste concedieri ale personalului calificat vor avea drept consecință ”lăsarea Companiei fără venituri” și imposibilitatea de a mai recupera cota de piață pierdută deja în ultimii ani.