Soția rectorului SNSPA Remus Pricopie, Camelia Pricopie, sinecură pe bani mulți la Curtea de Conturi. Între timp, rectorul SNSPA își face loc în forul de conducere al PSD pentru a fi luat în calcul ca un potențial candidat pentru alegerile prezidențiale din toamnă, potrivit independentnews.ro. Mai mult, soția sa este fostă chimistă la SRI.
O sinecură de toată frumusețea a primit soția rectorului SNSPA anul trecut, punând serios la îndoială neutralitatea politică a universităților. Mai mult, Camelia Pricopie este fostă chimistă la SRI.
Camelia Pricopie, soția rectorului SNSPA, aleasă vicepreședinte la Curtea de Conturi.
Parlamentul a votat-o în martie 2023 pe Camelia Pricopie în funcţia de consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi. Camelia Pricopie a fost propusă de PSD pentru acest post. Postul a rămas vacant după revocarea din funcție a fostului vicepreședinte, scrie G4media.
Astfel, Camelia Pricopie a fost aleasă consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi cu 232 de voturi „pentru” şi 3 voturi „împotrivă”, scria și News.ro.
Parlamentarii USR, Forţa Dreptei şi REPER nu au participat la votul pentru numirea de la Curtea de Conturi şi de la CNA.
Camelia Pricopie este soţia rectorului SNSPA și fost ministru al Educației Remus Pricopie în Guvernul Ponta.
Potrivit CV-ului depus la comisii, ea lucrează din 2012 ca referent de specialitate, expert şi consultant de strategie la Banca Națională a României. Camelia Pricopie, a lăsat, la începutul anului, postul de consilier la Secretariatul General al Guvernului oferit de USL anul trecut, pentru un altul, la Banca Națională a României.
În perioada 2009-2012, Camelia Pricopie a fost angajată ca expert la UEFIS-CDI (Unitatea executivă de finanțare a învățământului superior), iar între anii 1997 și 2005 a fost chimistă la o unitate militară a SRI (UM 0232), potrivit CV-ului său, scrie G4Media. Ea a absolvit Facultatea de Chimie a Universității București (1995), ASE – Facultatea de Economie (2008), Master la SNSPA (2006), Doctorat la ASE (2011), Institutul Diplomatic Român (2012).
În cazul Curţii de Conturi, postul de vicepreşedinte a rămas vacant după ce Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în luna decembrie 2o22 în plenul reunit, revocarea fostului vicepreședinte din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit.

Alegerile din 9 iunie vor conta semnificativ în ceea ce privește desemnarea premierului Ciolacu în lupta electorală pentru Palatul Cotroceni. PSD se folosește astfel de imaginea rectorului SNSPA.
Din același motiv, Remus Pricopie s-a afișat în paralel cu Nicolae Ciucă, și el potențial candidat la Președinție din partea PNL. Totuși, Pricopie nu este străin de funcțiile importante în stat. De exemplu în 2020, a fost propunerea PSD și PRO România pentru funcția de premier, după ce guvernul Orban a fost demis de Parlament, potrivit independentnews.ro.