Un spital din Botoșani a fost închis din cauza lipsei de medici. Este vorba de secția exterioară de la Darabani a Spitalului Județean „Mavromati”, unde singurul medic și-a luat concediu de odihnă.
Secția exterioară de la Darabani a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani a trebuit să fie închisă pentru două săptămâni. Singurul medic de acolo a intrat în concediu de odihnă, în perioada 18 -29 septembrie.
Soluția ar fi fost ca să fie transferat un medic internist de la Spitalul Județean „Mavromati” în perioada respectivă, însă acest lucru nu a putut fi posibil din cauza deficitului de medici interniști ai spitalului.
Situația spitalului a fost semnalată pe Facebook de primarul comunei Concești, Costel Nazare:
„Este și de râs, este și de plâns. Spitalul din oraşul Darabani s-a închis pentru o perioadă de două săptămâni pentru că a plecat personalul medical în concediu de odihnă!.. Doamne ferește” a scris primarul.
După nemulțumirile exprimate de primar, medicul a fost rechemat din concediu, asta deși acesta nu a avut nicio zi liberă în 2023.
„În momentul în care medicul pleacă, și cadrele medicale și-au luat cam în fiecare an concediu cu medicul respectiv. Tot personalul de la Darabani are multe zile de concediu neefectuat, pentru că acolo activitatea este până la ora 14.00. S-a căutat detașarea unui medic în această perioadă acolo, fiind număr deficitar de medici în cadrul spitalului, respectiv medici de medicină internă, având în vedere că avem și paturi la secția Darabani, nu am reușit să detașăm pe nimeni două săptămâni.
Însă este și centru de permanență în zonă și s-a considerat că centrul de parmanență, cu medici de familie, poate ca în perioada în care secția este închisă să susțină activitatea de urgență, ulterior să fie transportat bolnavul către Botoșani dacă depășește competența”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, conform GazetaBotoșani.
Problema de la Spitalul Darabani trenează de mai mulți ani, iar autoritățile locale nu au găsit nicio soluție până acum.
„Acolo este o problemă de ani, nu de o săptămână, de o lună sau de un an. În momentul în care s-a închis Spitalul Darabani, situația la Darabani a fost ținută de domnul doctor Munteanu, care în perioada pandemiei ne-a ajutat și a făcut gărzi pe secția COVID. Situația cu un singur medic nu este de acum, iar posturi au fost scoase la concurs, însă nu s-a prezentat nimeni. Încercăm să atragem personal prin sprijinul autorităților locale”, a adăugat managerul Spitalului Județean Botoșani.