NEWS

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă în plin sezon estival. Avarie uriașă în zonă

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă în plin sezon estival. Avarie uriașă în zonă
Stașiunea Mamaia

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă în plin sezon estival O avarie a Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa a lăsat fără apă mai multe zone de pe litoral.

În afara de staţiunea Mamaia, probleme sunt şi la Tabăra de copii de la Năvodari. Furnizarea apei potabile ar putea fi reluată luni, în jurul orei 21.

Stațiunea Mamaia rămâne fără apă în plin sezon estival. Număr uriaș de oameni la mare

RAJA a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că a fost înregistrată o avarie pe magistrala de alimentare cu apă, din zona intersecţiei strada Diamantului cu Aleea Universităţii din municipiul Constanţa.

“În vederea executării lucrărilor de remediere a acesteia, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile, în cursul acestei zile în intervalul orar 14:00 – 21:00. Sunt afectaţi de lipsa apei consumatorii din cartierul Tomis Nord, precum şi abonaţii din Staţiunea Mamaia şi zonele Mamaia Sat, Mamaia Nord, Depozitul 10 şi Tabăra de copii Năvodari”, a transmis RAJA.

Peste 140.000 de turişti sunt pe litoral în acestă perioadă, iar hotelierii au transmis că gradul de ocupare în stațiunea Mamaia este de aproape sută la sută, asta în ciuda faptului că temperatura apei mării este încă scăzută.

Fenomenul nu este unul rar, ba chiar are loc în fiecare an, explică Adrian Stănică, directorul general al Institutului Național de Geologie și Geoecologie Marină din România (GeoEcoMar).

Într-o explicație pe înțelesul tuturor, răcirea apei care ni se pare anormală pentru această perioadă are legătură directă cu vântul de vest și mai ales sud-vest care bate dinspre mal și ”mătură” apa caldă de la suprafață spre largul mării, lăsând astfel să iasă la suprafață apa rece din adâncime:

”Fenomenul se numește up-welling și apare în momentul în care bate vântul dinspre uscat spre larg, așa cum este acum. În momentul respectiv, apa caldă, de la suprafața mării, e împinsă spre larg și înlocuită cu apa din adâncimi mari, care este rece. Imaginați-vă niște scări rulante: Ce e sus pleacă și vine ce e dedesubt. Fenomenul nu este unul anormal, se petrece de mulți ani pe litoralul nostru, inclusiv vara”, a explicat Adrian Stănică.

.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele