BUSINESS

Străinii, interesați să investească în România. În primele opt luni  ale acestui an s-au deschis cu 44% mai multe firme cu capital mixt, decât în 2020

Străinii interesați să investească în România. În primele opt luni  ale acestui an s-au deschis cu 44 mai multe firme cu capital mixt decât în 2020
sursa foto: businessmagazine.ro

Numărul firmelor cu capital străin, proaspăt înființate, în România a înregistrat o creștere, în primele opt luni ale anului 2021, cu 44,8%, comparativ cu perioada similară din anul 2020. Potrivit datelor datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) este vorba despre 3612 societăți comerciale.

Cele 3.612 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 28,241 milioane de dolari, de peste două ori mai mare faţă de cel al firmelor înmatriculate în ianuarie-august 2020, de 13,032 milioane de dolari, potrivit agerpres.ro.

În august au fost înmatriculate 508 de societăţi cu participare străină la capital. Ca domenii de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (24,8% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (24,41%) şi transport, depozitare şi comunicaţii (14,57%).

Investitorii italieni, cei mai numeroși

La sfârșitul lunii august 2021, în România existau 234.588 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 64,144 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.241 (capital subscris de 3,909 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,687 miliarde de dolari, în 5.623 de firme.

Ce domenii preferă străinii

În funcţie de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (24,8% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (24,41%) şi transport, depozitare şi comunicaţii (14,57%).

La finele lunii august 2021, în România existau 234.588 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 64,144 miliarde de dolari.

Firmele olandeze au investit cel mai mult capital

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.241 (capital subscris de 3,909 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,687 miliarde de dolari, în 5.623 de firme.

Parteneri
Șeful mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu a fost reținut. Surse: Rețeaua lui Horațiu Potra plănuia atacuri în București
Șeful mercenarilor care îl păzesc pe Călin Georgescu a fost reținut. Surse: Rețeaua lui Horațiu...
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer pentru Balanțe și Capricorni
Cinci zodii care sunt binecuvântate în 2025. Oportunități fabuloase, noroc uriaș și bani din cer...
Cine este liderul rebelilor sirieni, Abu Mohammed al-Julani
Cine este liderul rebelilor sirieni, Abu Mohammed al-Julani
Familia care refuză de mai mulți ani să-și vândă casa și terenul pentru 40 de milioane de dolari, deși în jurul proprietății s-a construit un adevărat oraș
Familia care refuză de mai mulți ani să-și vândă casa și terenul pentru 40 de...
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea  din politică după dezvăluirile CSAT
BOMBA MOMENTULUI. Anunţul lui Călin Georgescu privind retragerea din politică după dezvăluirile CSAT
Horoscop zilnic pentru luni, 9 decembrie 2024. Fecioara se bucură de o surpriză
Horoscop zilnic pentru luni, 9 decembrie 2024. Fecioara se bucură de o surpriză
Cum a fost invadată Polonia de ruşi prin Belarus
Cum a fost invadată Polonia de ruşi prin Belarus
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe...
Gigi Becali, în HOHOTE de plâns! Unde a fost filmat
Gigi Becali, în HOHOTE de plâns! Unde a fost filmat
Noua procedură pentru obținerea permisului auto. Schimbare pentru cei care dau de permis
Noua procedură pentru obținerea permisului auto. Schimbare pentru cei care dau de permis
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume. O inovație culinară
Horaţiu Potra, prins cu multe arme în drum ce se deplasa spre Capitală - surse
Horaţiu Potra, prins cu multe arme în drum ce se deplasa spre Capitală - surse
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania
Ce nu ştie nimeni despre şefa POT: Are două masterate în finanţe şi real-estate în...
Cea mai așteptată finală de la TV. Când a fost programat show-ul
Cea mai așteptată finală de la TV. Când a fost programat show-ul
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Actori din 'Singur acasă' care au murit de când filmul a fost lansat
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de Delia în Centrul Vechi. Nu oricine și-ar putea permite
Câți bani e nevoie să plătești ca să petreci de Revelion la clubul deținut de...
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi
Cum arătau Alexandra și Helmut Duckadam în ziua nunții. Imagii rare cu cei doi