NEWS

Studiu: 25% dintre români suferă de cel puțin o alergie. Unul din cinci copii are astm alergic

Studiu 25 dintre români suferă de cel puțin o alergie. Unul din cinci copii are astm alergic
sursa foto: amed.md

Societatea Română de Alergologie și Imunologie Clinică (SRAIC) evidențiază importanța accesului la tratamentul cu grad ridicat de eficiență deoarece bolile alergice s-au îmnulțit în ultimele decenii din cauza factorilor de mediu și a stilului de viață în condițiile în care una din trei persoane este afectată, majoritatea sunt copii. 20% dintre pacienții minori suferă de astm alergic.

Din cauza numărului mare de caze și a complexității, alergiile sunt considerate o provocare de sănătate publică a secolului XXI. La nivel global, 30% din populația mondială suferă de cel puțin o alergie respiratorie. Într-un procent de 10-40% dintre pacienții cu rinită alergică suferă și de astm alergic.

1 din 5 copii suferă de astm alergic

În România, 25% din populația adultă suferă de o formă de alergie, mai grav este faptul că al treilea copil suferă de rinită algergică, în timp ce 1 din 5 copii suferă de astm alergic, iar peste un milion de români prezintă alergii medicamentoase.

Pe de altă parte, 80% dintre pacienții care folosesc tratament medicamentos pentru alergii susțin că au control asupra propriilor simptome, dar nu controlează evoluția bolii către astm alergic. În cazul lor, specialiștii recomandă utilizarea imunoterapiei cu alergen (AIT).

Este vorba de o terapie cu eficiență ridicată, de până la 100%, chiar și printre pacienții alergici la înțepătura de albină. Administrată corect, AIT are efect atât în rândul pacienților adulți cât și a copilor și împiedică dezvoltarea ulterioară a polialergiilor, dezvoltare de intoleranțe și împiedică apariția astmului bronșic.

Alergii
Sursă foto: Medium

Bolile alergice s-au îmnulțit din cauza factorilor de mediu și a stilului de viață

„Imunoterapia cu alergen este utilizată de peste 100 de ani, timp în care a fost permanent dezvoltată și rafinată, fiind în prezent utilizată în întreaga lume în tratamentul uzual al alergicilor. Este o metodă terapeutică specifică bolilor alergice, prin care se administrează pacientului extracte de alergen standardizate, pe cale subcutanată sau orală, pe o durată de cel puțin 3 ani, cu scopul de a induce toleranța și de a reface răspunsul imun normal.

Eficacitatea și siguranța imunoterapiei cu alergen au fost demonstrate într-o serie de studii clinice, iar progresele tehnologice au relevat că este singura terapie care modifică evoluția bolii alergice, prin reorientarea răspunsului imun al pacientului alergic spre toleranță față de alergenul sensibilizant.

În plus, această terapie reduce riscul de reacții alergice severe, amenințătoare de viață”, a declarat Prof. Dr. Carmen Panaitescu, președintele Societății Române de Alergologie și Imunologie Clinică, potrivit stiripesurse.ro.

alergie, astm
www.doc.ro

Terapii pentru pacienții care suferă de astm alergic

Beneficiarii acestei terapii sunt în mod particular:

  • pacienții cu afecțiuni alergice respiratorii (la ambrozie, graminee, arbori și acarienii din praful de casă), la care se va obține controlul simptomelor, se va stopa evoluția bolii, se va reduce necesarul de medicație simptomatică și se va asigura prevenția dezvoltării unor noi sensibilizări;
  • pacienții alergici la venin de albină, viespe, la care se reduce riscul ulterior de deces prin șoc anafilactic precum și riscul de reacție alergică extinsă recurentă și supărătoare, fiind singura terapie salvatoare de viață.
toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele