Un tânăr de 16 ani este cercetat penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină cu 7 pasageri. Totul s-a întâmplat în Iași.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, în autoturism se aflau șapte persoane, dintre care șase minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani și un major. De asemenea, unul dintre ei era carantinat.
„Un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni – ITPF Iași a oprit pentru control, pe raza localității Berezeni, un autoturism înmatriculat în România. Cu ocazia efectuării controlului, colegii noștri au constatat că în autoturism se află șapte persoane, un tânăr în vârstă de 21 de ani și șase minori, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani și că autoturismul era condus de unul dintre minori, în vârstă de 16 ani, care nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor specifice efectuate s-a constatat și că unul dintre pasagerii de 16 ani figurează plasat în carantină la domiciliu”, au precizat într-un comunicat reprezentanții ITPF.
Adolescentul le-a declarat polițiștilor că autoturismul aparține mătușii lui. El s-ar fi urcat la volan, întrucât nu a fost mulțumit de modul în care conducea șoferul de 21de ani, care deținea permis de conducere.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Echipajul de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Murgeni l-a amendat pe tânărul care trebuia să stea în carantină.