Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului demis Florin Cîţu, susține că pandemia nu s-a încheiat şi spune că ar trebui să învăţăm din fiecare val, altfel nu vom fi pregătiţi pentru următorul.
„Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%”, a afirmat Nelu Tătaru.
Mai mult, fostul ministru al Sănătății spune că „este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea”.
„Noi, societatea românească, nu suntem o locomotivă electrică. La nivel de percepţie încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. A fost un 2020 spre sfârşit în care toată lumea întreba «da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?», liste de aşteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele «u treceţi peste rând!», vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat. S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenţi pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenţi să spunem că pandemia nu s-a terminat”, a scris Nelu Tătaru pe Facebook.
De asemenea, el a ținut să amintească și faptul că a atenţionat, încă de anul trecut, că vor exista „cel puţin patru valuri” ale pandemiei.
„Cred că, la un moment dat, şi autorităţile au intrat în acelaşi joc al populaţiei, că s-a terminat. Din păcate, nu s-a terminat! S-a terminat fiecare val în parte din care, dacă n-am învăţat câte ceva, să ştim că n-o să fim pregătiţi nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiţi nici de valul trei, nici de valul patru. Urmează un alt val până vom fi toţi imunizaţi, măcar 70%”, a afirmat Tătaru.
„Vă asigur că dacă noi toţi nu conştientizăm ACUM, nu vom fi pregătiţi nici de valul cinci. Cred că ar trebui să înţelegem că este un moment în care trebuie să luăm o decizie – dacă această pandemie se termină SAU vom trece un val patru cu foarte multe victime şi îl vom aştepta pe cel de-al cincilea”, a mai spus Tătaru.