NEWS

Premiera în Romania! Taxă la primărie pentru acces la informații de interes public

Premiera în Romania Taxă la primărie pentru acces la informații de interes public
Primaria Arad: Foto. Primăria Arad

Premiera în Romania! Taxă la primărie pentru acces la informații de interes public. A pățit-o o jurnalistă din Arad, care a solicitat instuției informații despre soarta celui mai bătrân copac din oraș.

O jurnalistă din Arad, care solicitase Primăriei informații despre tăierea celui mai bătrân stejar din oraș, a fost taxată cu 7,8 de lei de instituție.

Taxă la primărie pentru acces la informații de interes public. Unei jurnaliste i s-au cerut 7,8 lei

Taxa reprezintă „contravaloarea serviciului de identificare şi scanare a documentelor solicitate”, au declarat reprezentanții Primăriei Arad, care admit că este primul caz de taxare a unui jurnalist, scrie Agerpres.

Jurnalista Adriana Barbu, de la publicația Special Arad, solicitase Primăriei Arad, în baza Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public, documentele care au stat la baza deciziei de tăiere a celui mai bătrân stejar din oraș, un subiect care a stârnit un val de reacții printre localnici.

Răspunsul a venit după două săptămâni, însă odată cu el și invitația de a trece pe la casieria primăriei pentru a achita o taxă de 7,8 lei, fapt care a surprins-o pe tânără.

„Nu mi s-a întâmplat niciodată să îmi fie solicitat să achit vreo taxă pentru răspunsurile formulate la cererile mele adresate în baza Legii liberului acces la informaţii de interes public şi nici să aud de la alţi ziarişti că au achitat sume de bani pentru solicitările lor în baza acestui act normativ, deşi am deja 20 de ani de presă. Cererea cuprinsă în textul mail-ului primit de la Primăria Arad m-a şocat, ca atare, a declarat jurnalista Adriana Barbu pentru sursa citată.

Ce reprezintă exact taxa

Taxa reprezintă în fapt „contravaloarea serviciului de identificare şi scanare a documentelor solicitate”, spun reprezentanții Primăriei Arad. „Conform HCLM. Nr.1/2005, actualizată prin HCLM nr. 688/2022, a fost aprobată taxa specială pentru identificare în arhivă, copiere şi vizare pentru conformitate cu originalul a unor documente de către compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Arad.

Taxa se datorează de către persoanele fizice şi juridice care solicită documente aflate în arhiva Primăriei Municipiului Arad, inclusiv documentele solicitate în temeiul Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi hotărâri ale consiliului local şi dispoziţii ale primarului.

Veniturile realizate din încasarea acestei taxe sunt utilizate de către compartimentele care eliberează documentele solicitate pentru pentru dotări (tehnică de calcul, birotică, investiţii, reparaţii şi igienizare birouri etc.), alte materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Ralu Cotrău, care a admis că este primul caz de taxare a unui jurnalist.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele