Există mai multe tehnici de prim ajutor în caz de urgență. De asemenea, orice persoană trebuie să le cunoască foarte bine.
Deși nu e deloc plăcut, sunt situații când trebuie să acordăm primul ajutor. Pentru acest lucru, esențial este să știm ce avem de făcut și bine. Bine ar fi bine să faceți și niște cursuri speciale pentru așa ceva. Ce-i drept, puteți salva viața unui om.
Până la venirea medicilor este important să dețineți niște cunoștințe din acest domeniu. Primul lucru pe care trebuie să îl faceți este să îndepărtați persoanele din jur, care nu fac nimic altceva decât să privească. Recomandat ar fi să mai aveți pe cineva care să vă ajute.
Următorul lucru este să efectuați manevrele de resuscitare. Mai precis, reprezintă o combinație între compresiile toracice și respirația gură la gură. Pentru a face compresiile trebuie să vă apropiați lângă victimă, să vă puneți în genunchi, podul palmei dreapta în mijlocul cutiei toracice a persoanei suferinde, iar podul celeilalte palme deasupra având degetele încrucișate.
Verificați să aveți umerii deasupra pieptului pacientului, iar din această poziție, având mâinile întinse, apăsați perpendicular cam 4–5 cm, potrivit Libertatea.
Procedura arată efectuarea a 30 de compresii toracice la o frecvență de aproximativ 100 pe minut. Mare atenție! Nu trebuie apăsat pe coaste, pe partea superioară a stomacului sau pe partea inferioară a sternului.
Dacă vorbim despre respirația gură la gură, aplecați capul pe spate și ridicați bărbia. Ulterior, o mână va sta pe fruntea persoanei bolnave, strângeți nările între degetul mare și arătător, iar cu cealaltă mână mențineți-i bărbia ridicată și deschideți-i gura.
Inspirați normal, să vă aplecați în față și să acoperiți gura victimei complet cu gura dumneavoastră. Capul victimei va trebuie să stea aplecat spre spate și bărbia ridicată. Mai ridicați-vă capul să vedeți dacă pieptul coboară după acest pas.