Ne apropiem cu pași repezi de finalul de an, iar tendințele în domeniul frumuseții au fost deja stabilite.
Mâinile bine îngrijite sunt cartea de vizită a fiecărei domnișoare și doamne care se respectă. Tendințele de nail-art s-au schimbat foarte mult în ultima perioadă, orientându-se spre naturalețe, elementul principal fiind însă accentele îndrăznețe.
De la texturile translucide sau mate, până la accesorii sofisticate sau minimaliste, Oana Pleșu, cunoscută sub pseudonimul BellaMi Nails și unul dintre cei mai cunoscuți nail traineri din țară ne prezintă tendințele de manichiură care vor fi în 2022.
Unghiile nu mai sunt demult un serviciu de înfrumusețare simplu, ci s-a ridicat în ultimii ani la nivel de artă. Elementele rusești au migrat și la noi, fiind combinate cu cele europene.
„Unghia tehnică a fost inventată în scopul de a îmbunătăți aspectul mâinii prin crearea unei extensii a unghiei naturale, folosind diverse materiale. În timp, tehnicile au evoluat la nivel de artă, unghia fiind personalizată pentru fiecare deget în parte. Unghiile tehnice trebuie văzute ca fiind accesoriu, nu o ustensilă. Iar în felul acesta ne putem bucura de o manichiură care să arate perfect pe toată durata timpului dintre întrețineri.
Unghia arhitecturală are ca scop celebrarea formei naturale, percepută ca un ideal absolut. Se aduc corecții, se lucrează cu linii curate și atenție la detalii, pentru a introduce manichiura în armonia trupului, ca o continuitate fireasca. Se pune accent pe imaginea de ansamblu creată, ca aceasta să exprime grație, delicatețe, rafinament, caracteristici reprezentative ce fac posibil ca simplitatea să devină sonoră”, ne-a dezvăluit Oana Pleșu.
În 2022 „se poartă unghiile neutre cu accente îndrăznețe, pentru a crea un impact vizual, de efect, menit să te scoată din anonimitate”, ne-a mai explicat BellaMi Nails, continuând că în ceea ce privește culorile se va purta „Totul de la neutru, până la culori eclectice sau strălucitoare, ori tonuri închise, în funcție de personalitatea și gustul fiecăruia”.
Vă recomandăm și: Ce să mănânci la micul dejun pentru un abdomen plat
„O femeie trebuie sa meargă la manichiură si pedichiură atunci când simte ca unghiile ei nu mai fac o diferență, ba din contră, aspectul lor se înrăutățește, iar ca exemplu pot da cuticule crescute, formă curbată, pierderea luciului. Menționez faptul că producătorii materialelor folosite în crearea unghiei tehnice garantează produsul pe unghie timp de trei săptămâni”, ne-a mai precizat Oana Pleșu.