LIFESTYLE

Ținute de Revelion. Cum să atragi privirile celorlalți

Ținute de Revelion. Cum să atragi privirile celorlalți
Sursă foto: Pexels

La finalul acestui an, aveți mai multe variante de ținute de Revelion. Acestea pot varia în funcție de preferințe, de locul unde se desfășoară petrecerea și de atmosfera dorită. Desigur, mai ales la femei, e bine să ne alegem ținuta și în funcție de siluetă.

Ținute de Revelion în funcție de locația petrecerii

Este important să alegi o ținută care să reflecte atmosfera petrecerii și să te facă să te simți încrezătoare și confortabilă în același timp. Asigură-te că îți pui accentul personal și adaptează ținuta în funcție de propriul stil și preferințe.

Dacă petrecerea are loc în club sau în bar, femeile ar putea purta rochii strălucitoare sau cu paiete, fuste scurte sau pantaloni eleganți, cu un top glamuros. Pentru bărbații sunt indicate sacou sau cămașă elegante, potrivite pentru a crea un aspect festiv, combinate cu pantaloni sau blugi de calitate.

Când ne pregătim să celebrăm noaptea dintre ani la restaurant, e bine să alegem o rochie midi elegantă, un jumpsuit sau o fustă în combinație cu un top sofisticat. Bărbații pot purta o cămașă bine croită sau un pulover elegant în combinație cu pantaloni sau chiar blugi eleganți.

Dacă stăm acasă sau mergem la prieteni, o alegere confortabilă și chic ar putea fi un pulover oversized peste o pereche de blugi de calitate sau un jumpsuit comod. Perechea masculină a cuplului ar putea alege un pulover casual sau o cămașă în combinație cu blugi sau pantaloni chino.

În schimb, suntem invitați la o petrecere cu temă elegantă sau de gală, femeile trebuie să poarte o rochie lungă de seară, cu detalii elegante sau cu paiete. Bărbații ar fi bine să se îmbrace cu un costum clasic cu cravată sau papion, pentru o atmosferă mai formală.

Ținuta în funcție de siluetă

Atunci când vă alegeți ținuta pentru petrecerea de Revelion, e bine să vă gândiți și la silueta voastră. Mici trucuri iți pot masca imperfecțiunile și îți vor pune în evidență avantajele.

De exemplu, femeile plinuțe, cu abdomen voluminos, ar putea îmbrăca de Revelion o rochie cu umerii la vedere, dar si cu un cordon lat în talie, care va distrage atentia de la zona abdominală, potrivit exquis.ro. Tot pentru petrecerea de Revelion, aceste femei pot alege și o rochie drapată în zona cu probleme și decoltată.

Femeia cu siluetă altletică, fără forme, poate îmbrăca o rochie cu umerii goi si un volan amplu în zona bustului, o rochie cu peplum sau poate chiar o bluză din volănașe cu o pereche de pantaloni din piele. Tocurile sunt obligatorii pentru un plus de feminitate.

Femeile mici de înălțime trebuie să aleagă cu mare atenție ținutele. Rochiile mini sunt ideale, mai ales dacă sunt purtate cu pantofi cu toc, întrucât alungesc picioarele acestora. De asemenea, rochiile și bluzele cu mâneci tip clopot avantajeaza minionele, alungindu-le corpul.

În schimb, femeile care au umerii si bratele mai voluminoase, în timp ce partea de jos a corpului este mai mica, vor fi avantajate de rochiile cu mâneca pe o parte, eventual cu un volan mare în zona bustului. De asemenea, fustele si rochiile mai scurte în față și mai lungi în spate avantajează silueta acestora.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele