Auzim, în jurul nostru, tot mai multe persoane care se plâng că au insomnii. Fie adorm foarte greu, fie se trezesc în miez de noapte și nu mai reușesc să adoarmă, insomniile provoacă un adevărat disconfort multora dintre noi.
Mai mult decât atât, există informații conform cărora, insomnia este o situație medicală prezentă în cazul celor care au fost diagnosticați cu noul coronavirus. În plus, stilul de viață haotic pe care îl trăim cu toții, favorizează instalarea acestui sindrom tot mai des întâlnit.
Din fericire există o sumedenie de măsuri pe care le putem lua pentru a scăpa de insomnii, iar despre acestea vom discuta în cele ce urmează.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ceaiul negru poate să prevină cancerul și întărește oasele și sistemul imunitar. Noi descoperiri despre acest elixir

Specialiștii în patologia somnului spun că, înainte să ne așezăm în pat, este important să avem în vedere o serie de lucruri care ne vor ajuta să dormim mai bine.
1. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să fim atenți la stilul nostru de viață. Un program de exerciții fizice are beneficii reale asupra felului în care ne odihnim. Dacă faci o oră de mișcare, în fiecare zi, o să vezi că nu te vei mai confrunta cu insomnie.
2. Uită de telefon și de televizor înainte de culcare, cu cel puțin o oră înainte. Lumina inhibă producerea de melatonină, hormon implicat în procesul somnului. Închide lumina în cameră și fă câteva exerciții de respirație.
3. Mergi la somn, cel mai târziu la ora 22.00. Programul haotic de somn, mersul la culcare la ore târzii, în timp, îți afectează calitatea somnului. Păstrează aceste reguli și în weekend, încearcă să pierzi cât mai puține nopți.

4. Relaxează-te înainte de culcare. Fie că alegi să citești o carte, fie că te bucuri de o baie caldă, pune preț pe acele activității care îți provoacă o stare de bine. O să vezi cât de bine te vei odihni.
5. Evită mâncarea și alcoolul înainte de somn. Și una, și cealaltă, nu fac decât să-ți dea un restart sistemic, iar acest lucru îți va afecta calitatea somnului. Ultima masă pe care trebuie să o consumi este indicat să fie cu 3 ore înainte de ora la care te duci la culcare. În ceea ce privește alcoolul, este adevărat, există concepția conform căreia acesta induce o stare de somnolență, în primă fază, însă din cauza ei apar episoadele de trezire nocturne.