Cu siguranță sunt o mulțime de preparate pe care să le încerci în Suedia. Ar fi păcat să nu ajungi în această minunată țară măcar o dată în viață.
Suedia atrage anual mii de turiști. Este și normal, deoarece are multe de arătat și oferit. Dacă vă planificați o vacanță aici, clar nu veți regreta. Gastronomia este foarte vastă, dar mai ales bogată în mâncăruri din pește. Cu asta am zis tot, întrucât nu există persoană căreia să nu îi placă asta.
Smorgastarta
Acest preparat este ceva puțin mai neobișnuit. Este vorba despre un tort cu umplutură de sandviș. După ce straturi de pâine, adesea umplute fie cu ouă, fie cu creveți în maioneză, au format baza, totul este apoi acoperit cu cremă de brânză, cu suc de lămâie, apoi decorat, potrivit Libertatea. De aici începe să fie spectaculos. Fâșii de castraveți, icre de pește, felii de roșii frumos tăiate și aranjate, măsline și tot felul de ierburi.
Deși nu pare tentant să afli că sunt atât de multe ingrediente amestecate acolo, nu aveți idee cât de frumos arată și cât de bun este.
Kanelbulle
Chifla cu scorțișoară este o mică vedetă în această țară. E foarte greu să eviți aceste chifle cu diverse condimente, pe care le găsești în brutărie, cafenea și magazine. Este făcută din aluat de pâine puțin îndulcit și dospit. Poate fi aromată cu vanilie, șofran etc.
Janssons frestelse
Este o mâncare cremoasă din cartofi și șprot gratinat. Poate fi servită în orice perioadă din an, fără probleme. Se spune că preparatul a fost numit după Pelle Janzon, un cântăreț de operă suedez.
Raci fierți cu mărar
Știm foarte bine că sezonul racilor începe în august. Ei bine, atunci să vedeți decoruri uimitoare. Se pun la fiert într-o baie de saramură, uneori cu bere. Se pun și condimente și mărar.
Knackebrod
Este o pâine crocantă. În urmă cu mulți ani a fost considerată a fi mâncarea săracilor. Acum este altceva. Poate fi mâncată cu brânză și șuncă.