LIFESTYLE

⁠Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel 2024. Ce trebuie să îți faci ca să îți meargă bine

Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel 2024. Ce trebuie să îți faci ca să îți meargă bine
www.bzi.ro

Există foarte multe ⁠tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel 2024 pe care orice creștin ar trebui să le respecte cu sfințenie. Este o sărbătoare foarte mare și importantă pentru fiecare dintre noi. 

Sfinții Petru și Pavel sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 29 Iunie. Popular, această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de SânPetru de Vară. Cei doi sunt pomeniți împreună deoarece au murit în aceeași zi, în anul 67. Ziua de 29 Iunie marchează mijlocul verii agrare și momentul ideal al secerișului. Perioada de post variază ca durată în fiecare an, în funcție de cum pică Paștele.

Sfântul Petru este cel mai în vârstă dintre cei doisprezece Ucenici. De asemenea, a fost fiul lui Iona, dar și fratele lui Andrei. Înainte să fie credincios se numea Simon, însă Mântuitorul i-a schimbat numele în Petru.

Sfântul Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, întrucât a vestit pe Iisus Hristos cel mai mult printre popoarele păgâne din acele timpuri, potrivit Libertatea.

⁠Tradiții și obiceiuri de Sfinții Petru și Pavel 2024

  • Femeile trebuie să împartă oale cu apă pentru ca cei decedați să aibă ce să bea pe lumea cealaltă.
  • Oamenii nu au voie să lucreze nici acasă, nici în gospodărie, dar nici pe câmp. Nu se dă cu mătura, nu se spală, nu se calcă, nu se coase, nu se face altceva, decât se merge la biserică, iar când veniți acasă mâncați din preparatele delicioase făcute cu multă dragoste.
  • Până în această zi nu se scutură merii. Se crede faptul că dacă se respectă acest obicei, atunci grădinile sunt ferite de căderea grindinei.
  • Femeile nu ar trebui să mănânce mere până de Sfinții Petru și Pavel, fiindcă îi pot supăra pe cei decedați.
  • În mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească și să dăruiască talismane pentru fiicele lor. Mai exact, o punguță roșie în care se păstrează câte un cățel de usturoi și frunze de pelin. Talismanul, că așa este numit, va fi purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie ferite de vrăji, farmece și de iele. Le-ar putea fura norocul și nu își doresc una ca asta.
  • Oamenii ar trebui să dea de pomană pentru cei care nu mai sunt printre noi.
  • În ziua de Sfinții Petru și Pavel trebuie să împărțiți mere dulci și miere prietenilor și celor apropiați. În același timp, le urați sănătate și spor la muncă.
  • Oamenii pistruiați trebuie să se spele cu apă la miezul nopții, atunci când va cânta cocoșul. Așadar, pistruii nu se vor mai înmulți.
  • Se spune că nucile și alunele vor fi viermănoase dacă tună și fulgeră în această zi sfântă.
  • Oamenii trebuie să poarte pelin și usturoi în buzunare pentru a le merge bine tot anul.
Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele