NEWS

Traian Băsescu dă de pământ cu Nicușor Dan. „S-a apucat să transmită partidelor că până nu îi dau un candidat la funcţia de premier cu 51% el nu desemnează. În ce Constituție scrie asta?”

Traian Băsescu dă de pământ cu Nicușor Dan. S-a apucat să transmită partidelor că până nu îi dau un candidat la funcţia de premier cu 51 el nu desemnează. În ce Constituție scrie asta

Fostul preşedinte Traian Băsescu îl critică pe Nicuşor Dan, afirmând că acesta şi-a abandonat atribuţiile în calitate de preşedinte al României. Băsescu susţine că Nicuşor Dan a transmis partidelor politice că nu va desemna un candidat pentru funcţia de prim-ministru până când acestea nu îi propun o persoană care să deţină 51% din voturi.

Traian Băsescu dă de pământ cu Nicușor Dan

În plus, Traian Băsescu a ridicat întrebarea în ce prevedere constituţională este stipulat că partidele trebuie să nominalizeze un candidat cu o majoritate de 51%. Aceasta reprezintă o critică la adresa modului în care Nicuşor Dan gestionează procesul de desemnare a premierului.

Cu toate acestea, fostul şef al statului a declarat că, în cazul unei eventuale competiţii electorale contra lui George Simion, l-ar susţine în continuare pe Nicuşor Dan.

Traian Băsescu a declarat, duminică, la Digi 24, că Nicuşor Dan nu este obligat să declanşeze alegerile anticipate după două căderi de guvern, dar că nu are voie să se lipsească de acest instrument într-o situaţie de blocaj politic.

Avem 60 de zile în care preşedintele să facă două desemnări care să nu treacă prin Parlament pentru a deschide varianta care poate fi una, o soluţie, varianta alegerilor anticipate. Atenţie! Preşedintele nu e obligat, după două căderi de guvern, să declanşeze anticipatele. Poate încerca şi a treia oară şi a cincea oară şi a opta oară, dar nu are voie să se lipsească de acest instrument într-o situaţie de blocaj politic, pentru că, până la urmă, el are responsabilitatea deblocării situaţiei politice.

De asta nu îl înţeleg pe Nicuşor de ce n-a făcut a doua desemnare. Să vadă, trece bine, nu trece, are guvern, nu trece foarte bine, are condiţii să utilizeze la un moment dat şi o a treia soluţie de trecere peste criza politică, şi anume alegerile anticipate”, a afirmat Băsescu.

Băsescu susține că Nicușor Dan a uitat ce trebuie să facă din postura de președinte

El susţine că Nicuşor Dan şi-a abandonat rolul de preşedinte.

„Preşedintele Nicuşor Dan, pe care l-am susţinut şi – deschid paranteză – dacă ar fi din nou în competiţie cu Simion, l-aş susţine tot pe Nicuşor, dar acum îl critic pentru că nu face ce trebuie. Deci domnul Nicuşor Dan pur şi simplu şi-a abandonat rolul de preşedinte. S-a apucat el să transmită partidelor: «Până nu îmi daţi un candidat cu 51% , eu nu desemnez».

Dar de unde până unde? În ce Constituţie îi scrie dânsului că partidele trebuie să se îngrijească de nominalizarea unui candidat care să aibă 51%? Nu, asta e treaba celui pe care îl desemnezi. Cel pe care l-ai desemnat trebuie să-şi asigure majoritatea. Dacă nu, cade în Parlament şi se creează condiţiile pentru o altă variantă de soluţionare a crizei şi anume alegerile anticipate”, a transmis Traian Băsescu.

 

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele