După Transalpina, s-a redeschis și Transfăgărășanul. Astfel, circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru şi Cabana Bâlea Cascadă, a fost repornită miercuri, începând cu ora 8:00, pentru toate categoriile de autovehicule, transmite Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 7:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă, precizează sursa citată.
„De asemenea, vă recomandăm să circulaţi cu atenţie, mai ales având în vedere că anul acesta a crescut numărul urşilor care se deplasează şi chiar staţionează pe partea carosabilă. Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercaţi să hrăniţi urşii, chiar dacă vă aflaţi în autovehicul, şi să nu faceţi gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale acestora”, se mai arată în comunicat.
Transfăgărășanul (oficial numerotat DN7C) este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov, județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea de la barajul Vidraru până la Cârțișoara traversează un teren montan la altitudini mari și a fost construită în perioada 1970–1974, pe o lungime de aproximativ 91 km.
Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 km, a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala cabană Cumpăna).
Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan (de la prefixul „trans-” + Făgăraș) leagă Muntenia cu Transilvania, străbătând Munții Făgăraș, cei mai înalți din România, care fac parte din Carpații Meridionali. Este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.