Sunt o mulțime de trucuri pentru a-ți menține dinții albi. Până la urmă, aceasta reprezintă dorința multor persoane.
Dacă ai observat că dinții tăi sunt din ce în ce mai galbeni, pune stop acestei situații. Chiar dacă nu știai, poți face multe lucruri și acasă pentru a rezolva această problemă. E destul de greu să vrei să zâmbești, dar să te abții pentru că ești ți-e teamă să nu atragi astfel atenția. Mergi repede în bucătărie și situația va căpăta un alt contur.
Consumă căpșuni
Ei da, ai înțeles bine. Dacă îți era frică pentru că ar putea să agraveze situația respectivă, află că nu e așa. Astrigentul care se regăsește în ele, nu face altceva decât să curețe resturile alimentare, în timp ce vitamina C elimină tartrul. Poți să zdrobești câteva de două-trei pe săptămână și să periezi dinții bine.
Folosește ață dentară
Ața dentară e mai importantă decât ați crede. Din păcate, foarte puține dentare o și folosesc. Se limitează poate doar la spălatul rapid pe dinți cu pastă. Aceasta înlătură ușor resturile dintre dinți. Ei vor părea mult mai albi, potrivit Sfatul părinților.
Bicarbonat de sodiu cu lămâie
Cred că este una dintre cele mai vechi metode, dar și cele mai eficiente. Fă un amestec format din bicarbonat de sodiu cu lămâie și spălă-te de două-trei ori pe săptămână. Vei vedea rezultatele mult dorite și așteptate.
Folosește un pai
Sunt multe băuturi care pot afecta culoarea dinților. De exemplu, putem include ceaiul, cafeaua, sucurile, vinul. Poți folosi un pai pentru a nu-ți păta. Dacă nu ai la îndemână, atunci spală-te bine după ce le consumi.
Consumă fructe și legume tari
De asemenea, acționează precum o periuță naturală în momentul în care le mesteci. Resturile alimentare și bacteriile din gură sunt eliminate.