SHOWBIZ

TULBURĂTOR: Am aflat care era desertul preferat la Tovarășei Elena Ceaușescu

TULBURĂTOR Am aflat care era desertul preferat la Tovarășei Elena Ceaușescu

Care era desertul preferat al Tovarășei Elena Ceaușescu, Prima Doamnă a României până în 1989. Puține sunt, cu adevărat, lucrurile cunoscute despre soții Ceaușescu, iar cele care au reușit să spargă linia cunoașterii, au ajuns în fața opiniei publice abia după decesul cuplului de dictatori. Povești sunt multe scrise, zvonuri și mai mult, adevărurile au fost, însă, știute de puținii oameni pe care i-au avut aproape cei doi soți Ceaușescu.

Am aflat care era desertul preferat la Tovarășei Elena Ceaușescu

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cum a ales ucenicul de cizmar Nicolae Ceaușescu să o ia de nevastă pe textilista Lenuța a lui Briceag. Data primei lor întâlniri a fost mistificată ca să dea bine în regimul comunist

Suzana Andreiaș, o femeie simplă, fără carte, este unul dintre oamenii care, după Revoluție, au fost dispuși să povestească cum trăiau, în realitate, Elena și Nicolae Ceaușescu. Ea a fost menajera cuplului prezidențial, și știa cele mai multe lucruri din intimitatea Dictatorului și a soției acestuia.

Care erau ținutele preferate, care le erau tabieturile, dar și care le erau felurile de mâncare preferate. Printre acestea, unul dintre deserturile vedetă din casa Președintelui României era… coliva ornată cu bomboane fondante, desert pe care Elena Ceaușescu îl prepara de cele mai multe ori cu propria mână.

Menajera Suzana Andreiaș i-a povestit Mariei Dobrescu, pentru lucrarea „La curtea lui Ceauşescu. Dezvăluirile Suzanei Andreiaş despre viaţa de familie a cuplului prezidenţial”, cum a învățat-o Prima Doamnă să pregătească desertul preferat.

„A cerut arpacaş din ăla bun pe care l-am ales împreună cu ea, pe masă. Mi-a spus să-l spăl în nouă ape şi să-l pun la fiert cu apa cât să nu treacă peste arpacaş. «După două-trei clocote, să-i iei spuma aia de deasupra. Când vezi că s-a umflat grâul, îi pui un capac şi o cârpă deasupra. El înfloreşte. Dacă vezi că are prea multă zeamă, îl mai dai să mai fiarbă un pic, la un foc mai mic sau cu o tablă dedesubt». Mi-a spus apoi cum să toc nuca. Ştiam eu că nuca se bagă la cuptor, înainte. Cuptorul îi dădea un gust de alune. Mi-a arătat de la A până la Z. Cum să pun nucă, lămâie, rom, zahăr, vanilie, cum s-o ornez cu ciocolată deasupra, cu bomboane fondante, mi-a explicat tot.”, a povestit Suzana Adreiaș.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele