NEWS

Turul doi al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare. PSD și PNL iau joi decizia finală

Turul doi al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare. PSD și PNL iau joi decizia finală
Sursă foto: gov.ro

Turul doi al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare este o informație de ultimă oră furnizată pe surse. Între timp, se discută și despre comasarea scrutinului la europarlamentare cu cel pentru locale. O decizie în acest sens va fi transmisă joi.

Turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc odată cu alegerile parlamentare, au spus pentru Antena 3 CNN surse politice. În acest fel, PSD şi PNL încearcă să ţină în frâu curentul extremist din România şi cel anti-european.

Turul doi al alegerilor prezidenţiale ar putea avea loc odată cu alegerile parlamentare. Vor fi, cel mai probabil, două comasări

În coaliţia de guvernare se vorbeşte, în momentul de faţă, despre două comasări ale alegerilor. Prima comasare, spun surse din coaliţie, va avea loc pe 9 iunie 2024, atunci când alegerile europarlamentare vor avea loc odată cu alegerile locale.

A doua comasare a alegerilor ar urma să aibă loc la începutul lunii decembrie 2024, atunci când turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc în acelaşi timp cu alegerile parlamentare. Acesta este ultimul scenariu pe care, potrivit surselor, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, şi Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, liderii coaliţiei de guvernare, s-ar fi înţeles deja.

În ceea ce priveşte comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, de pe 9 iunie, acest lucru există deja într-o hotărâre de guvern redactată şi care urmează să fie aprobată şi publicată în perioada următoare.

Totuşi, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare ar însemna că aleșii locali vor avea mai mult de așteptat până la preluarea noilor mandate, întrucât mandatele actuale nu pot fi scurtate.

Concret, după alegeri, primarii, președinții de Consilii Județene și restul aleșilor locali ar urma să rămână în așteptare trei luni de zile.

Decizia finală, joi

Liderii PSD și PNL, reuniți în ședință de coaliție, vor lua joi decizia finală privind eventuala comasare a alegerilor locale și europarlamentare, au declarat pentru G4Media surse liberale.

O ședință era așteptată pentru week-endul trecut, dar ea a fost amânată din cauza deplasării la Strasbourg a mai multor lideri din ambele partide.

Nu e clar în acest moment dacă eventuala comasare a alegerilor va fi discutată la pachet cu alte decizii politice, așa cum a cerut public Marcel Ciolacu.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele