UE va plăti pentru gaze şi petrol din SUA dublu faţă de cât dădea Rusiei. Concret, Uniunea Europeană va plăti în următorii trei ani 700 miliarde de euro pentru gaze naturale lichefiate, petrol, combustibili nucleari și tehnologii de vârf din SUA, adică 230 de miliarde de euro pe an.
Comparativ, în 2021, UE a cheltuit aproximativ 123 miliarde de euro pe importurile de țiței, produse petroliere și gaze naturale din Rusia.
Aceasta include atât gazul transportat prin conducte, cât și gazul natural lichefiat (GNL).
Acordul privind tarifele și comerțul, convenit în 27 iulie de șeful Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, include intenția de a achiziționa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL), petrol și combustibili nucleari din SUA
În plus, sunt prevăzute tehnologii și investiții de vârf până la finalul lui 2028, în valoare de aproximativ 750 de miliarde dolari (aproximativ 700 de miliarde euro), a anunţat un comunicat al Executivului comunitar.
SUA este deja unul dintre principalii parteneri energetici ai UE și, de departe, primul furnizor de GNL al UE, 55 % din aprovizionarea noastră cu GNL provenind din SUA până în prezent în 2025. SUA este, de asemenea, primul furnizor de petrol al UE (17 % din totalul importurilor UE în 2024) și un furnizor-cheie de combustibil nuclear și de servicii privind combustibilii, exporturile SUA către UE valorând aproximativ 700 de milioane EUR în 2024, explică Comisia Europeană.
Capacitatea totală de import de GNL a UE se ridică în prezent la aproximativ 250 de miliarde de metri cubi pe an, mai mult decât dublul importurilor anuale actuale de GNL.
În special, între 2022 și 2024, au fost puse în funcțiune 12 terminale noi de GNL și 6 proiecte de extindere în întreaga UE, adăugând 70 de miliarde de metri cubi de capacitate de import.
În context, UE a importat anual aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de GNL din SUA în ultimii ani, mai transmite Bruxelles-ul.
În prezent, 12 state membre (Belgia, Germania, Spania, Finlanda, Franța, Grecia, Italia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Polonia și Portugalia) dispun de infrastructura necesară pentru a importa GNL. UE dispune de o capacitate neutilizată amplă pentru a face față importurilor suplimentare de GNL, inclusiv din SUA, pentru a înlocui importurile de gaze din Rusia, mai menţionează sursa citată.
Potrivit Executivului comunitar, acordul politic dintre UE și SUA va spori și mai mult cooperarea în ceea ce privește asigurarea securității aprovizionării cu energie.
Acordul dintre UE și SUA include intenția de a achiziționa mai multe gaze naturale lichefiate (GNL), petrol și combustibili nucleari din SUA, precum și tehnologii și investiții de vârf în următorii trei ani, până la sfârșitul anului 2028.
Cu o preluare estimată la aproximativ 750 de miliarde USD (aproximativ 700 de miliarde EUR) pe parcursul întregii perioade, acordul va contribui la punerea în aplicare a planuluiREPowerEU și afoii noastre de parcurs pentru aînlocui pe deplin toate importurile de energie din Rusia.
De la adoptarea Planului de acțiune privind energia la prețuri accesibile în februarie 2025, Comisia a colaborat intens cu furnizorii de GNL din SUA.
Prin această activitate pregătitoare, Comisia este pregătită să organizeze un proces specific – AggregateEU – pentru a colecta cererea de la entitățile din UE și pentru a o corela cu aprovizionarea competitivă cu GNL a SUA pentru perioada 2025-2050.
AggregateEU este inițiativa emblematică a Comisiei privind agregarea cererii și achiziționarea coordonată de gaze la nivel european, ca parte a Platformei energetice a UE, lansată în aprilie 2023, pentru a face aprovizionarea cu energie a UE mai diversă, mai sigură și mai coordonată.
Deși Comisia facilitează contactele dintre cumpărătorii și vânzătorii relevanți din UE, deciziile comerciale aparțin în mod natural întreprinderilor.
În același timp, SUA va trebui să sprijine aceste achiziții prin asigurarea accesului nerestricționat și a unei capacități de producție și de export suficiente.