Ultima noapte la putere a dictatorului Nicolae Ceaușescu

Ultima noapte la putere a dictatorului Nicolae Ceaușescu. În dimineaţa de 21 decembrie 1989, încă pe întuneric, România stătea în cumpăna Istoriei. Armata deschisese focul şi omorâse cetăţeni ai ţării. Oameni ai Miliţiei şi ai Securităţii arseseră cadavrele victimelor de la Timişoara, iar Gărzile patriotice din acelaşi oraş trăseseră cot la cot cu forţele de represiune, făcând şi ele victime.

Şeful statului încălcase Constituţia României şi dăduse ordine ilegale. Şi, cu toate acestea, în acea noapte, Nicolae Ceauşescu încă mai putea opri dezastrul ţării şi al naţiunii printr-una sau două decizii raţionale.

Alegerea lui a fost să trimită la Timişoara câteva mii de muncitori din Oltenia care să-i bată pe muncitorii din Timişoara şi să organizeze la Bucureşti un miting prin care intenţiona să acopere cu legitimitate revoluţionar-marxistă acest ordin criminal şi să-i ofere în plus posibilitatea de a ucide în continuare, în masă.

Ultima noapte la putere a dictatorului Nicolae Ceaușescu. A citit în mod reperat cuvântarea lui Fidel Castro

În dimineaţa de 21 decembrie 1989 se împlineau 110 de ani de la naşterea lui Stalin, iar 43 de cetăţeni ai Capitalei se pregăteau ca în acea zi să fie primiţi în Partidul Comunist Român.

Potrivit Historia, din aceeaşi dimineaţă Nicolae Ceauşescu refuză să mai citească buletinele informative ale Securităţii, ale Ministerului de Externe şi ale aparatului de partid din judeţe.

El va citi, inclusiv în orele dramatice ale dimineţii de 22 decembrie, numai buletinele Agerpres despre congresul comuniştilor cubanezi şi nu va înceta să citeze din cuvântarea lui Fidel Castro, cu fiecare prilej, atât în CPEx, cât şi pe culoarele Comitetului Central, de câte ori întâlnea pe cineva.

Regretele dictatorului

Tema cuvântării lui Castro era:„trădarea comunismului de către Gorbaciov“, dar ca şi cum era un eveniment îndepărtat, petrecut undeva la marginea lumii şi a politicii internaţionale.

Pentru Castro, Cuba se afla într-o altă lume, a comunismului îndeplinit şi aplicat prin voinţa unanimă a poporului, aşa cum prevăzuse Marx.

Pentru Ceauşescu, idealul acesta era la fel de îndepărtat, iar intervenţiile lui din CPEx arată cât de mult regreta faptul că nu a condus România pe drumul ales de Castro.

Nu era vorba de o nebunie, de un scurt-circuit total al minţii lui, ci de faptul esenţial că poporul român nu a intuit nicio clipă adevăratul ideal al lui Ceauşescu, crezând, cum cred mulţi şi astăzi, că poate exista o Românie independentă, naţionalistă, socialistă, în care nimeni să nu fure, statul să împartă în fiecare zi avuţia naţională la toţi românii, iar conducătorul să rezolve peste noapte recolta, digurile, spitalele, locuinţele şi transportul în comun, ca dictatorul unei insule din Marea Caraibelor.