Veste bună pentru iubitorii seriei. Apare un nou film din universul „Stăpânul Inelelor, intitulat „The Hunt for Gollum”. Acesta va fi lansat în 2026, a anunţat David Zaslav, CEO al Warner Bros. Discovery.
Andy Serkis, care a interpretat personajul lui Gollum în trilogia lui Peter Jackson, va reveni în rol.
Potrivit News.ro, actorul britanic va regiza, de asemenea, lungmetrajul, care va fi supervizat de Jackson şi de partenerii săi de scenariu Fran Walsh şi Philippa Boyens.
Peter Jackson, Fran Walsh şi Philippa Boyens lucrează, de asemenea, la o nouă serie de filme care vor „explora alte poveşti neştiute” din universul imaginat de Tolkien, potrivit lui David Zaslav.
Trilogia originală „Stăpânul inelelor”, regizată de Peter Jackson, a câştigat 17 premii Oscar, inclusiv cel pentru cel mai bun film.
„Decizia a fost deja luată”. Care e planul lui Putin de a ataca NATO, potrivit oficialilor militari și experți europeni din domeniul apărării
La box office-ul mondial, a încasat aproape 3 miliarde de dolari.
De atunci, a fost lansată în cinematografe o adaptare în trei părţi a filmului „The Hobbit”, tot în regia lui Peter Jackson. În urmă cu doi ani, serviciul de streaming Prime Video a dezvăluit şi serialul „Inelele puterii”, despre ascensiunea lui Sauron.
„Stăpânul Inelelor” va ajunge din nou pe marele ecran sub forma unui film de animaţie intitulat „The War of the Rohirrim”, în 13 decembrie.