Editorial

Un om şi un crez ale anului 2023 – Iuliu Maniu şi ideea naţională

Un om şi un crez ale anului 2023 - Iuliu Maniu şi ideea naţională

Dacă pentru oameni au putut fi săpate, pentru idei nu există gropi comune, dovadă că ele ţâşnesc oricât ar încerca un regim dictatorial să le ascundă. Iuliu Maniu, Sfinxul, Sfântul de la Bădăcin, e o idee care irupe astăzi în toată vigoarea şi curăţenia ei.

Au trecut 70 de ani de când, la Sighet, tartorii regimului comunist instalat de sovietici l-au azvârlit sub un maldăr de pământ, în Cimitirul Săracilor, după cinci ani de temniţă grea, pe Iuliu Maniu.

Cu câtă istorie se face în şcolile noastre, comuniştii ar fi reuşit să îi îngroape şi postumitatea. A apărut însă, salutară, iniţiativa Parlamentului României de a proclama 2023 – când se împlinesc nu doar 70 de la martiriu, ci şi 150 de ani de la naştere – Anul Iuliu Maniu.

A fost un mare şi respectat om politic. Însă unul care n-a practicat sectarismul partinic. A fost întâi român şi apoi membru şi lider marcant al Partidului Naţional Ţărănesc.

Aşa cum relatau cei ce l-au cunoscut îndeaproape, se întâlnea nu doar cu toţi înalţii demnitari ai vremii, dar îşi făcea timp şi pentru cel mai mărunt dintre cetăţeni, privindu-i cu egal interes pe fiecare, cu dorinţa de a înţelege şi de a soluţiona, fără să clipească – de unde şi apelatvul de sfinx, lipit de locul copilăriei şi al nostalgiilor sale, Bădăcin, localitatea de lângă Şimleul Silvaniei.

Mai mult decât un mare om politic, Maniu era din stirpea rară a marilor oameni de stat. Nepot al lui Simion Bărnuţiu, legendarul iniţiator  al paşoptismului transilvan, a fost martorul şi protagonistul celor mai importante momente ale istoriei naţionale, începând cu Unirea din 1918, şi încheind cu actul de la 23 august 1944. Tot el e acela care, câteva luni mai târziu, în decembrie 1944, cu luciditate şi curaj, lansa de la Sibiu aşa-numitul „Manifest anticomunist”, primul semnal de alarmă asupra iminentei instalări în România a unei dictaturi comuniste.

N-a fost un orator al gesturilor largi, ci al marilor idei. Şi, ca orice om de stat, Maniu a fost un patriot, născut iar nu făcut, şi un vizionar.

Patriotismul şi vizionarismul s-au îngemănat organic. Cu un sfert de secol înainte de integrarea europeană, Sfinxul de la Bădăcin declara premonitoriu: „Europa de mâine va fi a uniunilor, confederaţiilor, federaţiilor. Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul român nepregătit. Conducătorii politici trebuie să cultive calităţile profesionale şi morale ale românilor – astfel ca ei să nu devină în noul context de liberă circulaţie a valorilor un fel de neo-iobagi în raport cu alte popoare. Deci, pregătire de specialitate, pregătire politică şi morală pentru a face faţă concurenţei inevitabile”.

Rostite în termenii epocii de după Mare Unire, desigur – dar cât de profund actuale sunt aceste idei. „Neo-iobăgia” la care se referă Maniu s-ar traduce astăzi prin rămânerea la periferia Europei, iar pregătirea de specialitate, politică şi morală ar înseamna în anul 2023 capacitatea de a participa la co-decizie în structurile europene care pregătesc arhitectura viitorului.

De altfel, Sfinxul de la Bădăcin a dovedit cu întreaga sa existenţă, pecetluind cu moartea sa demnă, că politica şi morala nu sunt incompatibile. Compromisul politic care nu compromite, atunci când la mijloc se află interesul naţional, consecvenţa în a ţine nestrămutat linia  valorilor perene au fost crezurile de la care n-a abdicat, slujindu-le cu solemnitate de sacerdot. A spus-o ca nimeni altul:

 

„Conducătorii sufleteşti ai unui neam nu este bine să se refugieze, pentru a organiza o naţiune, numai în argumentul aparţinător necesităţilor materiale, ci trebuie în primul rând să cultive aspiraţiile naţionale şi simţul de onoare şi de demnitate naţională, acestea fiind cele mai sensibile coarde în infinita claviatură a preocupărilor naţionale”.

Iar cea mai puternică notă pe această claviatură – aşa cum a dovedit-o şi când a îndeplinit funcţia de premier, şi când s-a aflat în băncile opoziţiei – a fost ceea ce a numit, apărând-o mereu – dreptatea socială.

„Câtă luciditate, câtă conştiinţă pură, atâta dramă”. Maniu pare un personaj camilpetrescian avant la lettre. Pentru curaj a plătit preţul suprem: a murit ca un martir al neamului, fără cruce, în aceeaşi groapă cu Constantin I. C. Brătianu şi Gheorghe Brătianu; tulburătoare demonstraţie pentru posteritate că, atunci când e vorba despre apărarea ideii naţionale, culoarea politică e Tricolorul.

Izvorât de sub icoana lui Avram Iancu aşezată pe peretele dinspre răsărit din casa copilăriei de la Bădăcin, patriotismul fierbinte al lui Iuliu Maniu nu poate să nu ne atingă, fie că ne situăm ideologic la dreapta sau la stânga opţiunilor sale doctrinare.

Nu, Iuliu Maniu nu e o personalitate a trecutului. Este, prin modelul comportamentului său politic exemplar, prin aspiraţiile sale, cu adevărat un om al anului 2023.

Poporul acesta, căruia s-a încercat să i se şteragă memoria, are viitor pentru că are istorie şi are eroi care îi hrănesc prezentul.