Un studiu a relvevat în premieră poluarea cu plastic a sângelui uman. Oamenii de ştiinţă au analizat probe de sânge de la 22 de donatori anonimi, toţi adulţi sănătoşi şi au identificat particule de plastic la 17 dintre aceştia. Rezultatele, spun aceștia, sunt îngrijorătoare.
Poluarea cu microparticule de plastic a fost detectată pentru prima dată în sângele uman. Cercetătorii au identificat astfel de particule minuscule la aproape 80% dintre persoanele testate, relatează The Guardian.
Descoperirea demonstrează că particulele pot călători în corp şi se pot depozita în organe. Impactul asupra sănătăţii este încă necunoscut, dar cercetătorii sunt îngrijoraţi deoarece microparticulele de plastic provoacă daune celulelor umane în laborator şi se ştie deja că, în cazul poluării atmosferice, particulele din aer pătrund în organism şi provoacă anual milioane de decese premature.
Jumătate dintre probe conţineau tereftalat de polietilenă (PET), utilizat în mod obişnuit pentru sticlele de băuturi, iar o treime conţinea polistiren, folosit pentru ambalarea alimentelor şi a altor produse.
Un sfert din probele de sânge conţineau polietilenă, din care sunt fabricate pungile de plastic.
„Studiul nostru reprezintă primul indiciu că avem particule de polimer în sânge – este un rezultat important”, a declarat profesorul Dick Vethaak, toxicolog la Vrije Universiteit din Amsterdam, Ţările de Jos.
„Trebuie să extindem cercetarea şi să creştem dimensiunile eşantioanelor, numărul de polimeri evaluaţi etc.”, a precizat el, adăugând că sunt deja în curs studii suplimentare efectuate pe mai multe grupuri.
„Este, cu siguranţă, de înţeles să fim îngrijoraţi.Particulele sunt acolo şi sunt transportate în tot corpul”, a mai sus el.