WORLD

Uniunea Europeană vrea să interzică fumatul pe terase și în stații. Ce alte prevederi include proiectul

Uniunea Europeană vrea să interzică fumatul pe terase și în stații. Ce alte prevederi include proiectul
Sursă foto: Pexels

Uniunea Europeană vrea să interzică fumatul în unele zone exterioare, inclusiv pe terasele cafenelelor, în stațiile de autobuz și în grădinile zoologice.

Noua legislație, care vizează și produsele fără nicotină, urmărește să reducă expunerea la fumatul pasiv și aerosoli.

Uniunea Europeană vrea să interzică fumatul pe terase și în stații. Inclusiv țigări electronice

Planurile Uniunii Europene, ce urmează să fie adoptate marți, vizează extinderea regulilor din 2009 care reduc expunerea la fumul pasiv în spațiile publice, la locul de muncă și în transportul în comun.

Noua versiune a proiectului, încă supusă modificărilor, propune interzicerea tuturor aerosolilor, inclusiv a vape-urilor, în spațiile publice, reflectând preocupările crescânde privind riscurile pentru sănătate asociate noilor produse din tutun, arată proiectul de lege consultat de Euronews.

Concret, Comisia Europeană va recomanda interzicerea fumatului la terasele cafenelelor, în stațiile de autobuz și în grădinile zoologice, și intenționează să includă și produse fără nicotină, potrivit unui document consultat de sura citată.

De altfel, interdicțiile asupra fumatului care există deja la zonele în aer liber se vor extinde și asupra produselor care nu conțin nicotină.

Instituția europeană vrea astfel să reducă fumatul pasiv în spațiile publice, scrie Adevărul.

Deși nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, noile orientări oferă un cadru pentru statele membre, ca parte a eforturilor de reducere a cazurilor de cancer cauzate de tutun. Comisia Europeană susține că între 2009 și 2012 s-a observat deja o reducere a expunerii la fumul pasiv.

Noi reguli pentru alternativele la fumatul clasic

Noile recomandări ale Comisiei urmăresc să abordeze o gamă mai largă de produse emergente, inclusiv „produsele din tutun încălzite și țigările electronice, fie că au în compoziție nicotină sau nu”.

De asemenea, Comisia dorește să includă și „surogatele de tutun și orice alte produse care emit fum și/sau aerosoli”, se arată în documentul citat.

Aceste produse, frecvent promovate ca alternative mai sigure la fumatul clasic, continuă totuși să expună persoanele din jur la substanțe chimice periculoase prin aerosolii eliberați pasiv, conform documentului.

„Dovezile privind utilizarea produselor emergente ca ajutor pentru renunțarea la fumat nu sunt concludente”, se arată în document.

Aceste măsuri stricte apar pe fondul dovezilor tot mai numeroase conform cărora „expunerea la aerosoli de țigări electronice, atât cu nicotină, cât și fără nicotină, expune trecătorii la niveluri cuantificabile de particule în suspensie și de substanțe toxice și contaminante esențiale”, se menționează în proiect.

Zonele în care fumatul va fi interzis

Un element central al propunerii este extinderea interdicțiilor de fumat în diverse spații exterioare, care până acum au fost reglementate individual de fiecare stat membru.

„Nivelul de acoperire a normelor privind interzicerea fumatului variază foarte mult în funcție de tipul de medii antifumat, iar nivelul general de acoperire a spațiilor exterioare în politicile privind interzicerea fumatului este scăzut”, a declarat Comisia pentru a justifica necesitatea unor protecții mai largi în spațiile publice.

Potrivit noilor orientări, spațiile exterioare sau semi-acoperite – cum ar fi acoperișurile, balcoanele, verandele și terasele – legate de unități de servicii precum restaurante, baruri și cafenele, ar trebui să devină zone în care nu se poate fuma.

Centrele de transport public, cum ar fi stațiile de autobuz și aeroporturile, ar fi și ele vizate, iar fumatul ar urma să fie interzis și în zonele exterioare aferente locurilor de muncă, spitalelor și azilurilor.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele