EDITORIAL & OPINIE

Urgență națională: reforma asistenței medicale

Urgență națională reforma asistenței medicale

De atâtea ori au fost declarate Educația și Sănătatea prioritate națională încât suntem în situația de a avea aproape jumătate dintre elevi în categoria „analfabetism funcțional” și de a tria la UPU cazurile după riscul de deces, deoarece nu există destui medici.

Dacă pentru Educație e nevoie de câteva generații pentru a schimba mentalități, atitudini, aspirații și a clădi conștiințe, nu elevi care memorează date istorice, pentru Sănătate cred că 5-7 ani sunt un obiectiv realist ca să avem pretenția că suntem un stat civilizat. Din acest punct de vedere, acum nu suntem.

Îmi pot replica mulți că nici în statele occidentale nu este totul roz, că și acolo există penurie de personal sau bani insuficienți pentru a asigura o asistentă la două paturi. Așa o fi, dar dacă mergi cu un copil la Urgență sau o tânără de 25 de ani care are frecvent pulsul 150, nu stai 5 ore numai pentru simplul motiv că are mai multe fuste. Nici dacă îți duci părintele și spui că nu poate reține în stomac nicio bucățică de pâine.

Este bine că se construiesc 27 de spitale sau pavilioane prin PNRR, mai rămâne să le dotăm cu personal. Este bine că se modernizează și dotează cu aparatură alte 55, mai rămâne să le dăm ocazia medicilor să trateze, nu să facă formalități. Aparatură oricum se ivește, e plină țara de mijloace de investigare care stau în țiplă deoarece un șef de CJ sau un director a avut ambiția să se poată lăuda în fața colegilor din țară.

Ce nu există sunt proceduri care nu abandonează pe nimeni, chiar dacă n-are un chior în buzunar. Aceasta temă trebuie abordată cu seriozitate, fără obiectivul unui câștig electoral, și dacă cineva vrea, poate începe. Dar vrea cineva, în afară de pacienții care suferă, familiile lor deznădăjduite sau medicii care continuă să plece din România?

Nu au plecat doar medicii. Au plecat (prea) multe milioane de români, iar dacă-i întrebi de ce, nu-ți vor spune neapărat că vor să câștige mai bine, ci să fie tratați cu respect. Iar aici, sistemul medical ineficient este un motiv principal. Eterna poveste? Nu sunt bani! Ei bine, sunt, dar mulți sunt folosiți cu nemernicie. Faceți un exercițiu, întrebați din cunoștință în cunoștință ce-l doare mai tare pe un șef de achiziții: lipsa banilor sau lipsa unor reguli funcționale, care să nu se schimbe în funcție de ambițiile unui grup de interese?

Ce putem face în 7 ani? Să ascultăm ce spun oamenii care se izbesc zilnic de birocrație și să luăm problemele pe rând. Să facem un „do to list” de la care să nu ne abatem. Să facem prevenție reală. Să-i învățăm pe copii să nu mănânce porcării. Să reorientăm sistemul medical către oameni, nu doar către afaceri. Nu, nu este socialism. Este doar decență. Oamenii sănătoși pot munci și plăti taxe, iar o națiune tot mai bolnavă are un cost social devastator. Încet, dispare. Puțin câte puțin.