Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Preşedinta Comisiei Europene şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce a contractat o formă gravă de pneumonie.
”Preşedinta şi-a anulat întâlnirile externe pentru primele două săptămâni din ianuarie”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar, relatează DPA, conform Agerpres.
Printre deplasările anulate s-a aflat și o călătorie în oraşul polonez Gdansk, cu ocazia preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către Polonia, la 1 ianuarie.bugetul.ro
Von der Leyen îşi va desfăşura în această perioadă ”activitatea oficială” din oraşul Hanovra, situat în centrul Germaniei. ”Dacă totul merge bine, preşedinta va fi deplin vindecată la jumătatea lunii”, a precizat purtătorul de cuvânt citat.
În vârstă de 66 de ani, Ursula von der Leyen se află la conducerea Comisiei Europene de la 1 decembrie 2019.
Ea are 66 de ani şi este de profesie medic, notează Reuters.