Deși elevii abia s-au întors la școală, aceștia se vor bucura, în scurt timp, de o nouă vacanță. Vacanța de schi în 2025 este programată în februarie pentru cele mai multe dintre județe.
Vacanța de schi, introdusă în anul școlar 2022-2023, continuă și în 2025 conform unui calendar adaptat pentru fiecare județ. Acesta este decis de inspectoratele școlare județene, care țin cont de preferințele operatorilor de resorturi de schi și ale familiilor elevilor. Anul acesta, vacanța de schi va avea loc între 10 februarie și 2 martie 2025, conform deciziilor luate la nivel local.
Inspectoratele școlare au avut termen până la data de 1 aprilie 2024 pentru a decide perioadele vacanței de schi. Vacanțele se decis după ce au consultat părinții, elevii și partenerii instituționali, conform EduPedu.
Vacanța de schi din 2025 va începe în data de 17 februarie pentru majoritatea județelor din țară. Acesta va fi și intervalul în care se vor bucura de o pauză elevii din București, dar și din 22 de județe.
„Inspectoratele școlare județene au stabilit, în urma consultărilor cu părinții și elevii, perioada vacanței de schi pentru fiecare județ. Majoritatea au optat pentru vacanța de schi între 17 și 21 februarie 2025”, se arată într-un comunicat oficial al EduPedu.
S-a decis o singură excepție la acest interval din februarie. Județul Bistrița-Năsăud a ales o perioadă mai devreme pentru vacanța de schi, între 10 și 14 februarie 2025.
A doua perioadă de vacanță de schi se va desfășura între 24 și 28 februarie 2025, iar aceasta va include încă 17 județe din diferite părți ale țării. Intervalul ales de școli va prelungi vacanțele sporturilor de iarnă.
