Administrația Națională de Meteorologie anunță că în zilele următoare un val de aer polar se va abate asupra României.
Temperaturile scăzute, sub normalul perioadei vor ține timp de o săptămână. Acestea vor fi resimțite încă de luni 25 octombrie, când se va resimți o răcire ușoară în toată țara, în special în regiunile ectracarpatice. Cerul va avea unele înnorări ziua în sudul şi estul ţării şi noaptea în sud-est, iar în restul timpului şi al teritoriului va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului.
Potrivit ANM, temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei şi 5…6 grade în dealurile vestice şi pe litoral. În orele dimineţilor, pe alocuri se va forma ceaţă.
Vremea se va răci și în Capitală.. Cerul va avea unele înnorări ziua şi va fi mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi 1…2 grade, mai scăzută spre -1 grad în zona periurbană.
Marţi,26 octombrie, vremea se va menţine rece în regiunile extracarpatice, dar în rest valorile termice se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, exceptând sudul şi sud-estul ţării unde va avea înnorări în general persistente şi izolat vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, Moldova şi Dobrogea.
Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -6…-4 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8…9 grade pe litoral. Dimineaţa şi noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceaţă.
La Bucureşti, marţi, vremea va fi în continuare rece. Cerul va avea înnorări în general persistente şi vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.
Cu excepţia regiunilor nord-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, temperaturile medii se vor situa sub cele specifice acestei perioade. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în zonele montane.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în cele nord-estice şi la munte. Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-estice.
Temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă deficitară în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.