LIFESTYLE

Val de amenințări pe internet. Poliția explică ce poți face dacă ți se întâmplă și ție

Val de amenințări pe internet. Poliția explică ce poți face dacă ți se întâmplă și ție
Foto: Pexels

Alegerile prezidențiale au împărțit România în două tabere și au inflamat rețelele sociale. Tot mai multe vedete și jurnaliști sunt amenințați cu moartea doar pentru că și-au spus părerea. Poliția anunță că poți face reclamație chiar și online.

Vedetele și jurnaliștii, ținte ale urii de pe internet

Campania electorală a scos la suprafață un val uriaș de ură în mediul online. Alegerile prezidențiale au împărțit țara în două și au transformat rețelele sociale într-un câmp de luptă virtual. Din ce în ce mai mulți oameni publici primesc amenințări grave, unele chiar cu moartea.

„Nu e normal să fim ameninţaţi. Nimeni. Nu e normal”, a spus artista Delia, pentru Observator.

Internetul este plin de conturi false care trimit mesaje violente. Poliția a făcut deja mai multe descinderi în urma unor postări cu instigare la ură, antisemitism, xenofobie și mesaje legionare.

Mesaje care îngrozesc

Artista Lora a primit sute de amenințări. „Crezi că dacă ești vedetă scapi? Am deja client pentru organele tale”, i-a scris cineva. Alte mesaje vorbesc despre „aruncat cu pietre la concerte” și planuri de atac.

Un vlogger de călătorii, Cristian, a povestit că primește mesaje de amenințare aproape zilnic: „Că te bag în scaun cu rotile, că știu unde locuiesc părinții tăi, că am văzut unde stai. Înainte primeam astfel de mesaje o dată la câteva luni. În ultima săptămână, în fiecare zi”.

Jurnalista Sonia Simionov de la Antena 3 este și ea una dintre victime: „Unii sunt atât de agresivi încât, dacă îi blochezi pe Facebook, vin în Instagram, vin în TikTok. Asta e deja hărțuire.”

Ce spune Poliția și unde poți face reclamație

Legislația românească pedepsește instigarea la ură și amenințările online. Dacă vezi un mesaj care îndeamnă la violență, poți face o sesizare simplă, direct prin e-mail, la Inspectoratul Județean de Poliție din zona ta.

„Noi, structurile specializate, ne sesizăm inclusiv din oficiu și avem o atenţie deosebită în a scana mediul online. Persoanele care fac astfel de ameninţări riscă pedeapsa cu închisoarea.”, a explicat Cristian Gheorghe, director în cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale.

Dacă ești vizat personal, e nevoie de o plângere penală, care se poate face la orice secție de poliție.

Primul condamnat pentru mesaje legionare

În urmă cu câteva zile, un bărbat din Cluj a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că vindea haine cu mesaje legionare și citate din Corneliu Zelea Codreanu. Este prima decizie de acest fel, în baza noii ordonanțe anti-extremism.

Raportare mai ușoară la CNA

De curând, pe site-ul Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) a fost lansat un formular unde poți raporta conținut online injurios, agresiv sau defăimător. După investigație, postările ilegale pot fi șterse.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele