Un val haotic, înalt de 17,6 metri a fost înregistrat lângă coasta insulei Vancouver, în oceanul Pacific și a doborât recordul de proporționalitate al valurilor: a fost de trei ori mai mare decât valurile din jurul lui. Comunitatea științifică a căzut de acord că ste vorba despre un val uriaș, care apare o dată la 1300 de ani.
Evenimentul a avut loc în noiembrie 2020, însă studiul în urma căruia el a fost confirmat a fost făcut public pe 2 februarie 2022.
Valul haotic din studiul recent a fost măsurat de o geamandură MarineLabs la o distanță de 7 kilometri de coasta peninsulei Ucluelet din Columbia Britanică. Compania are amplasate 26 de geamanduri în oceanul Atlantic și Pacific.
Johannes Gemmrich, unul dintre principalii cercetători al valurilor de la Universitatea canadiană Victoria:
Doar câteva valuri haotice din larg au fost văzute direct, și niciunul de asemenea magnitudine. Probabilitatea ca un astfel de eveniment să se producă apare o dată la 1300 de ani
Arată ca un deal înalt de patru etaje la suprafața apei, are un vârf înalt și șanțuri uriașe înaintea lui, a declarat pentru CNN Scott Beatty, CEO-ul companiei MarineLabs, compania care operează geamandura care a măsurat valul.
Până în urmă cu un deceniu, astfel de evenimente iscate din senin erau considerate ca făcând parte din folclorul maritim. Abia în ultima vreme, după măsurători concrete, au fost acceptate ca fiind reale de către cercetători.
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) spune că valurile haotice, numite de cercetători ”valuri extreme de furtună” sunt acele valuri care sunt de peste două ori mai mari decât cele din jurul lor, sunt foarte imprevizibile și apar pe neașteptate din alte direcții decât cea a vântului sau a celorlalte valuri”.
Simplu spus, „un val haotic este un val care este mult mai mare decât celelalte valuri din jurul lui”, explicat Johannes Gemmrich. Nu este importantă atât dimensiunea valului, cât raportul de proporționalitate cu valurile din jur. Astfel, deși un val care atinge înalțimea unei clădiri de patru etaje est impresionant, faptul că a fost de peste trei ori mai înalt decât valurile în jurul său a dus la stabilirea recordului.
Primul val haotic înregistrat, denumit „Valul Draupner”, a fost măsurat în 1995 lângă coasta Norvegiei și avea 25,6 metri înălțime, în timp ce restul valurilor aveau în jur de 12 metri înălțime. „Valul Draupner” a fost primul val de două ori mai mare decât cele din jurul său.
Valurile haotice pot reprezenta un pericol pentru operațiunile maritime, dar și pentru oameni, deoarece au o putere uriașe și sunt imprevizibile, notează jurnalmd
O eroare des întâlnită este că valurile haotice ar fi valuri tsunami. Deși ambele sunt valuri uriașe, ele se formează în mod diferit.
„Valurile haotice sunt provocate de vânt, deci sunt un model rar de valuri generate de vânt. Valurile tsunami sunt generate în mod normal de cutremure, cutremure submarine sau erupții vulcanice”, spune Johannes Gemmrich.
Valul produs în largul insulei Vancouver nu a produs niciun fel de daune, având loc prea departe de țărm.