Vești foarte bune pentru mulți bugetari din România. Salariile profesorilor, poliţiştilor şi cadrelor medicale se măresc cu 100-200 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a transmis, vineri, premierul Nicolae Ciucă, înaintea ședinței de Guvern.
Decizia de creştere a acestor salarii cu 8% vine după ce Ministerul de Finanțe a modificat proiectul de ordonanță care inițial îngheța veniturile cadrelor didactice.
„Prin excepție de la alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri că pe masa de lucru a Guvernului se află un OUG privind o serie de măsuri bugetare.
„Astăzi avem pe masa de lucru Ordonanţa de Urgenţă privind principalele măsuri bugetare şi proiectul de lege privind plafoanele de cheltuieli.Din discuţiile pe care le-am avut şi dezbaterile la nivelul fiecărui minister, a reieşit angajamentul ferm al Guvernului României pentru a pregăti şi elabora un buget echilibrat şi responsabil, fundamentat pe mai multe coordonate: protejarea veniturilor populaţiei şi sprijinirea persoanelor cu venituri mici sau ce aparţin unor categorii vulnerabile care au cea mai mare nevoie de susţinere”, a anunțat, vineri, premierul Nicolae Ciucă.
Prevederea potrivit căreia pragul de încadrare a IMM-urilor la plata impozitului pe venit de 1%, scade de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, începând cu 1 ianuarie 2022, a dispărut din ordonanța-trenuleț.
Joi, proiectul ordonanței, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe, conținea această prevedere. Forma publicată vineri și care urmează să intre în ședința de guvern nu mai prevede reducerea acestui prag.
Premierul Nicolae Ciucă a confirmat renunțarea la reducerea pragului de impozitare pentru microîntreprinderi.
„Aș dori să clarific de pe acum acest lucru. Guvernul nu va aproba o astfel de inițiativă. Antreprenorii români au nevoie de un mediu predictibil și prietenos pentru a-și dezvolta afacerile cinstite”, a afirmat Ciucă, la începutul ședinței de guvern.