NEWS

Vești bune pentru români. Se reiau studiile cu dublă specializare

Vești bune pentru români. Se reiau studiile cu dublă specializare
Sursă foto: Pixabay

Ministerul Educației anunță ca România a reluat, începând cu anul universitar 2025-2026, programele de studii universitare de licență cu dublă specializare, după o pauză de mai mulți ani. Hotărârea a fost luată în contextul reformelor sistemului universitar, orientate către modele europene și internaționale de formare.

Se reiau studiile cu dublă specializare

Prima generație de studenți care urmează acest tip de program a fost deja admisă în sesiunile de admitere din acest an, anunță Ministerul Educației.

Reluarea unor astfel de programe reprezintă o schimbare importantă în structura sistemului universitar. Sunt vizate specializările profesionale, cât și formarea didactică. Noul model oferă posibilitatea de a urma simultan două specializări, una principală și una secundară, ceea ce, potrivit autorităților, va contribui la formarea unor absolvenți mai bine pregătiți pentru cerințele pieței muncii și pentru domeniul educațional.

Ce transmite Ministerul Educației

„Ca rector am susținut în Legea 199/2023 și prin demersurile UBB elemente europene care se subsumează la ceea ce unii numesc «Reforma Bologna 2.0» și mă bucur că în calitate de ministru am inițiat și/sau am aprobat câteva din acestea (unele au fost deja inițiate pe parcursul anilor 2023 – 2024, iar altele urmează).

Spre exemplu, în cazul specific al dublelor specializări, atât în specialitate, cât și didactice, după diverse analize și dezbateri, am susținut acest demers, inclusiv prin propunerile UBB, cunoscând eficiența structurii «major + minor» din sistemul american, care în demersul legislativ din țară a devenit «specializare principală + specializare secundară»”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Ministrul Daniel David mai explică și faptul că această reformă va avea efecte benefice pe termen lung pentru absolvenți și pentru sistemul de învățământ.

„Mă uit acum cu plăcere că avem primele generații care încep anul universitar 2025 – 2026 în această structură, ceea ce le va spori șansele de integrare în piața muncii, dar va ajuta și integrarea lor în învățământul preuniversitar prin arii curriculare mai largi, crescând astfel și accesul copiilor la cadre didactice calificate.

Din discuțiile preliminare avute cu cei implicați am înțeles că a existat interes din partea studenților pentru aceste programe și că startul a fost mai mult decât încurajator”, a transmis Daniel David.

Conform ultimelor date transmise de Ministerul Educației, în total sunt disponibile 209 programe de studii universitare de licență cu dublă specializare. Acestea sunt organizate în cadrul universităților acreditate. Absolventul unui astfel de program va primi o singură diplomă ce atestă toate competențele dobândite, document care îi permite continuarea studiilor la nivel de masterat.

toma@mediaflux.ro Toma Enescu are o pasiune pentru presă, literatură și politică. Îi place să fie informat și este mereu la curent cu ce se întâmplă în ... vezi toate articolele