LIFESTYLE

Via Transilvanica, unul dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din România, va putea fi văzut pe Google Street View

Via Transilvanica unul dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din România va putea fi văzut pe Google Street View
sursa foto: Via Transilvănica

Via Transilvanica, unul dintre cele mai spectaculoase trasee turistice din România, vor putea fi văzute pe Google Street View începând marți, 24 octombrie. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, care spune că România are unele dintre cele mai vechi şi sănătoase păduri din Europa, iar accesul românilor în aceste locuri nu va fi îngrădit nicio secundă.

UPDATE: Cum arată traseul pe Google Street View

O mare parte din traseul Via Transilvanica este disponibil din această toamnă, în imagini panoramice Street View, pe Google Maps. Imaginile panoramice au fost realizate de pe un triciclu special conceput pentru acest traseu, anunță reprezentanții Google. Peste 850 de kilometri ai drumului pot fi explorați digital de orice persoană din lume, cu o conexiune la internet.

Potrivit blog.google, în august 2023, o echipă de fotografi ai Google Street View din România a condus un triciclu special conceput, dotat cu o cameră panoramică, de-a lungul traseului pentru a fotografia unele dintre cele mai uimitoare părți ale Via Transilvanica.

”Pe acest traseu digital, puteți să vă opriți la Mănăstirea Sucevița din secolul al XVI-lea, să faceți un tur al Castelului Teleky, să ajungeți la Biserica Biertan sau să vizitați orașul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Natura este personajul principal pe Via Transilvania: poți să te plimbi prin pădurile dese ale Bucovinei sau pe faimoasele pajiști ale Transilvaniei, pe când treci pe lângă o turmă de oi la păscut sau să te oprești să admiri Râpa Roșie de la Sebeș” au precizat cei de la blog.google.

Acest traseu de lungă distanță – asemănător cu El Camino sau Traseul Appalachian – este un traseu de 1.400 de kilometri care traversează Transilvania în România, conectând 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Proiectul, inițiat de Asociația Socială Tășuleasa, a fost distins cu Public Choice Award 2023 în cadrul European Heritage Awards.

Via Transilvanica este primul traseu de distanță lungă din România. A fost inaugurat în 2022, după 4 ani de muncă asiduă, cu implicarea comunităților locale și a peste 10.000 de voluntari.

Traseul este marcat de indicatoare și borne din andezit, personalizate individual de artiști naționali și internaționali. Via Transilvanica oferă turiștilor oportunitatea de a cunoaște comunitățile locale și de a descoperi un patrimoniu construit și natural care cuprinde o istorie de peste 2000 ani.

Ghidul Via Transilvanica a fost realizat de o echipă de documentare care a parcurs fiecare secțiune a acestui traseu și a captat trăsăturile esențiale.

Ghidul acoperă totul, de la planificarea călătoriei, minimul necesar al unui rucsac de drumeții, întâlnirea cu fauna sălbatică, hărți detaliate, opțiuni de cazare și descrieri cuprinzătoare ale traseelor, inclusiv repere de patrimoniu. Este disponibil în patru limbi (română, engleză, germană și maghiară) pe site-ul viatransilvanica.com.

Via Transilvanica va putea fi văzut pe Google Street View

„Google Street View sau Via Transilvanica nu e doar o aplicaţie, nu e doar un website pe care să-l accesezi de pe telefon sau de pe laptop. Este vorba despre emoţii, despre suma sentimentelor pe care acei oameni care parcurg fiecare metru din cei 1.400 km le trăiesc. În acest context, în care ne referim la natură, la care ne referim la pădurile României, cred că trebuie să menţionez şi eu, în calitate de ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, câteva lucruri.

Unul dintre ele este că trebuie să definim rolul ecologic şi rolul social pe care pădurile României le au, pentru că dacă până acum discuţia se făcea cu precădere în metrul de lemn exploatat la hectar, cu siguranţă pădurile României pot însemna mult mai mult de atât. Când spun pădurile României mă refer şi la faptul că avem încă unele dintre cele mai valoroase din punct de vedere ecologic, unele dintre cele mai vechi şi cele mai sănătoase păduri din Europa. Mă bucur că astfel de iniţiative în care nu oricine, ci Google, decide să se alăture unui proiect atât de frumos şi să contribuie la ceea ce cred că ne dorim cu toţii: doar să protejăm toate aceste locuri minunate pe care le avem, la un click distanţă”, a susţinut Fechet.

Via Transilvănica

Potrivit ministrului de resort, românii, şi nu numai, „trebuie să se bucure în continuare de natură, de locurile noastre”.

„Cred că sunt dator să profit de acest eveniment să spun că accesul în pădurile din România, prin legislaţia existentă şi prin legislaţia viitoare pe care urmează să o propun, nu va fi îngrădit nicio secundă. Dincolo de particularităţile juridice ale fiecărei proprietăţi, ale fiecărui hectar de pădure din România, cred că românii, şi nu numai românii, trebuie să se bucure în continuare de natură, trebuie să se bucure în continuare de locurile noastre şi, în calitate de membru al Guvernului şi de ministru, salut şi apreciez foarte mult, încă o dată, ceea ce faceţi dvs. aici”, a afirmat oficialul.

Primul traseu de lungă distanță din România

Via Transilvanica, primul traseu de lungă distanţă din România, care traversează ţara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, a fost finalizat, după patru ani de amenajare, perioadă în care a adunat deja mii de turişti, români şi străini. Proiectul a fost lansat oficial pe 8 octombrie 2023, la Alba Iulia.

În prezent, oamenii se pot „plimba” virtual pe cel mai lung traseu din România, peste 800 de kilometri de pe Via Transilvanica fiind digitalizate pe Google Street View.

Conform datelor publicate pe site-ul oficial al proiectului, Via Transilvanica, „drumul care uneşte”, este un traseu turistic de lungă distanţă de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin, fiind destinat drumeţiei pe jos, cu bicicleta sau călare.

Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori, iar la fiecare kilometru se găseşte o bornă din andezit sculptată individual.

Traseul traversează zece judeţe (Suceava, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu, Braşov, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin şi Mehedinţi) şi e împărţit în şapte ţinuturi cultural-istorice: Bucovina, Ţinutul de Sus, Terra Siculorum, Terra Saxonum, Terra Dacica, Terra Banatica, Terra Romana. În total, Via Transilvanica parcurge 107 unităţi administrativ-teritoriale din România, şi pune în valoare patrimoniul natural şi cultural al fiecărei regiuni.

Printre ambasadorii şi susţinătorii proiectului Via Transilvanica se află: Marcel Iureş, Marius Manole, Andreea Esca, Pavel Bartoş, Dragoş Bucurenci, Amalia Enache, Horia Tecău, William Blacker, Mihaela Miroiu, Charlie Ottley, Nicolae Al României, Alina Maria de Roumanie, Toma Coconea, Tibi Uşeriu, Eduard Schneider, Mirela Pop, Mircea Bravo, Ion Barbu, Andi Moisescu, Ada Milea etc.

Proiectul Via Transilvanica aparţine organizaţiei Tăşuleasa Social, care desfăşoară acţiuni cu caracter educaţional, social, de mediu şi cultural.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele